Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:58 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Perioada jocurilor

ro

04 Feb, 2017 10:56 754 Marime text



V-au plăcut jocurile de culori din week-end-ul care a trecut?
Ați reușit să vă mențineți vibrația energetică pozitivă și jucăușă, chiar dacă suntem în plină iarnă, cu frig și vânt pătrunzător?
Dacă da, mă bucur mult pentru voi.

Dar și dacă nu, poate totuși reușiți să nu vă lăsați în voia presiunii sociale (ce ne dorește triști și nefericiți, pentru că devenim cumpărători excelenți ai ”mecanismelor de compensare”: mâncare, ”jucării” și divertisment).
Și poate vă străduiți să treceți dincolo de orice probleme, orice dificultăți și orice provocări cu care vă confruntați și să vă prindeți alături de noi în ”jocurile de iarnă” ale lunii Februarie.

Urmează câteva săptămâni provocatoare, în care ambele perioade de Lună plină – la 11 februarie și Lună nouă – la 26 februarie – se vor însoți de eclipse (la luna plină, vom avea o eclipsă de lună, iar la luna nouă, o eclipsă parțială de soare).

Eclipsele accentuează în mod special energia existentă în acel moment pe Pământ și fac să fie vizibile mult mai evident dezechilibrele (pentru că ele sunt cele care forțează schimbările).

Așa încât, dacă sunt aspecte ale vieților voastre care au nevoie de schimbare și până acum v-ați codit să o faceți (găsind fel și fel de pretexte și justificări), în luna februarie 2017 lucrurile se vor așeza în așa fel încât SCHIMBAREA SĂ VINĂ PESTE VOI, că vreți sau nu, că doriți sau nu, că sunteți pregătiți sau nu.

Posibil să fie vorba despre sănătatea fizică (care oricum, este într-o stare deplorabilă la majoritatea oamenilor), sau despre starea socială (relații apropiate sau îndepărtate), despre situația financiară sau cea profesională, sau despre spiritualitate ori relația cu Natura.

Indiferent de aspectul ce are nevoie de ajustare și schimbare, veți trăi evenimente și circumstanțe în luna februarie ce vă vor forța și sili să faceți ceva, pentru că NU SE MAI POATE ALTFEL.

În perioade de schimbare, oamenii se simt speriați, se simt nesiguri și mai ales, se simt nesprijiniți.
Pentru că din copilărie știm să ne căutăm în exterior mecanismele de consolare, mâncarea, mângâierea și lucrurile, m-am gândit să propun niște ”JOCURI” copilărești pentru zilele care urmează, în special pentru perioada de Lună plină de săptămâna următoare.

Poate nu vă veți duce direct la frigider sau la dulapul cu dulciuri, să căutați consolarea, sau poate nu veți mai sta câteva ore pe Facebook – și în schimb, vă veți ocupa de sufletul și de corpul dv – amuzându-vă de tot ceea ce faceți și schimbând vibrația energiei.

Vă propun mai multe variante de ”jocuri” și vedeți cu care ”rezonați” cel mai bine, în următoarele zile și săptămâni:

1) Primul joc propus este HULA-HOOP!
Să nu săriți în sus și să-mi spuneți că ”nu se poate” și este greu!
Nu este greu deloc, cu puțină perseverență și ceva exercițiu.
Copii se prind cel mai repede.

Luați-vă cercuri de gimnastică, de la Decathlon – și dați la o parte mobila din centrul sufrageriei.
Căutați pe YouTube un tutorial de Hula hoop.
Și împreună cu copii – începeți să vă amuzați cu cercul magic, în jurul taliei.
Mișcați ”mijlocul” corpului în față și în spate și faceți un exercițiu excelent pentru mușchi, pentru coordonare și pentru ”masajul” organelor interne digestive.

Odată ce învățați să țineți cercul pe mijloc – veți descoperi cum doar 3-5 minute de Hula hoop pe zi vă schimbă energia pentru întreaga zi!
Când simțiți că vreți să devorați o ciocolată întreagă – faceți câteva ture de Hula hoop, mai întâi. Și dacă după aceea mai rămâne încă pofta – atunci o puteți mânca – dar veți descoperi că dispare lăcomia și ”disperarea” (dacă nu mănânc, mor!).
Încercați!

2) Al doilea joc dinamic pe care doresc să vi-l propun este reprezentat de săriturile la mini-trambulina de cameră.
Există astfel de mini-trambuline la Decathlon sau la departamentul sportiv la toate super-market-urile.
Ele reprezintă cele mai utile ”aparate” de fitness pentru interior, întrucât pot fi folosite de persoane de vârste diferite și cu stări diferite de sănătate.
Cei care nu au o stare bună pot pur și simplu doar să se legene în sus și în jos pe trambulină, fără măcar să-și dezlipească picioarele de pe ea. Chiar și această mișcare necesită o folosire intensivă a corpului și un lucru al întregii musculaturi.
Cei mai dinamici și mai în putere pot să țopăie după voie, cât doresc, pe mica trambulină.

Nu este nevoie să faceți chiar ca tânărul din video-ul propus – ci pur și simplu să săriți în sus și în jos – ajutând corpul să se elibereze de tot stresul acumulat în fiecare zi.

Țopăielile la trambulină ne vor ajuta să ne amintim de perioada copilăriei și vor susține corpul nostru să-și recapete tonusul și dinamismul.
Și la fiecare supărare mare sau discuție în contradictoriu cu cineva, dacă nu știți ce să faceți cu energia negativă acumulată – nu vă duceți la frigider!
Mergeți întâi la trambulină și țopăți puțin.
Observați ce se întâmplă cu starea emoțională și observați cum reușește mintea să iasă din ”norul negru” ce o întunecă!

Același rezultat minunat pe ”țopăială” se obține sărind coarda, dacă starea fizică vă permite (și locuința o permite).
Din cauza ”vecinilor” și zgomotului pe care îl face săritul corzii, nu este un exercițiu pe care îl propun orășenilor.
Trambulina ne ajută să facem ”țopăituri” mai silențioase, fără să tulburăm întregul bloc (atunci când nu exagerăm!).

3) Iar pentru cei care nu sunt foarte sportivi și aventurieri și nu doresc să încerce provocările noastre cu cercul și mini-trambulina – vă recomand un joc mai ”static” – dar la fel de interesant: ORIGAMI!

Împăturirea bucățelelor de hârtie și obținerea de forme interesante.

M-am amuzat la maxim cu realizarea unui elefant dintr-o hârtie de 5 sau 10 LEI – și la un moment dat, am dăruit tuturor elefănței făcuți din bancnote – mi s-a părut original, ca și ”ritual de abundență”.

Incercati și voi, sa vedeți dacă vă iese?
Este foarte interesant.

Sau doriți să faceți o mașinuță?

Ori alte forme interesante?
Căutați pe YouTube – găsiți o mulțime de tutoriale!

Personal, voi încerca să trec prin toate trei jocurile, în fiecare zi, ce simt că se potrivește mai bine energiei zilelor care urmează (zilele foarte dinamice cu trambulina, zilele moderat dinamice cu hula-hoop-ul și zilele mai molcome, cu origami).

Mintea are nevoie să fie focalizată pe activități ce implică întregul corp.
Statul pe scaun și uitatul în ecrane a devenit ocupația principală a majorității oamenilor moderni (cuplată cu ”îmbuibarea” automată a pântecului).
Și asta a devenit cauza principală a fixităților noastre mentale (pentru că ochii stau ațintiți într-o singură direcție, o perioadă lungă de timp).

Am simțit că ”jocurile” de care avem nevoie sunt cele care ne implică întregul corp sau părți ale corpului cărora nu le dăm foarte multă atenție (cum sunt atât extremitățile, cât și zona foarte centrală a corpului).

Dacă vă puteți juca câteva minute în fiecare zi – cu oricare dintre jocurile propuse – veți descoperi cum vă ”fragmentați” continuitatea interioară a dramei mentale în care sunteți prinși.
Veți opri, măcar pentru câteva minute, fluviul de griji, gânduri și ”treburi de făcut” și veți permite o ”ieșire” în neobișnuit.

Și atunci, când vă întoarceți la ”normal”, veți avea o perspectivă nouă și veți percepe ceva mai detașat situația în care vă credeați prins și blocat, fără putință de scăpare.

Iarna, nu avem multe posibilități de mișcare la exterior (dacă sunteți iubitor al anotimpului și nu vă deranjează frigul, schiatul și săniușul vor reprezenta alegerile voastre, cu siguranță).
Dar pentru majoritatea celor din orașe, jocurile de interior, făcute doar câteva minute pe zi, reprezintă schimbarea energetică de care au nevoie, pentru a se ”reîmprospăta” pe interior.

Mențineți-vă spiritul ”jucăuș” pe toată această perioadă și de câte ori găsiți momentul, fiți alături de copii dv sau alături de ”copilul” interior, în toate micile jocuri.

Vă doresc tuturor multă putere și rezistență, pentru perioada care urmează,
Nu uitați sfaturile noastre din Articolul despre ”prevenție și protecție” – sunt mai importante ca niciodată, pentru săptămânile care urmează și

 

Să ne jucăm frumos împreună,
Cu iubire, tuturor,
Sorina

http://www.centrulnatura.ro/perioada-jocurilor/

Ti-a placut articolul?

Comentarii