Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Săptămâna realinierii

ro

18 Apr, 2016 08:29 2500 Marime text



Cum ați reușit să mențineți AFIRMAȚIILE / DORINȚELE pozitive zilnic, de două ori pe zi, în programul săptămânii care a trecut?

Dacă în primele zile, pentru mine personal, procesul a fost ca o joacă și mi-a făcut plăcere, ulterior au intervenit mecanismele ”familiare” care determină ca tot ceea ce fac nou, în afara ”rutinelor” obișnuite – să se transforme într-o mică luptă.

Vocea interioară îmi recită continuu: ”ce-ți trebuie și asta?”, ”n-ai obosit?”, ”gata, odată” etc etc, și ea reprezintă eco-ul vocii părinților, profesorilor și prietenilor mei ”binevoitori”, ce nu doresc ca eu să mă schimb (întrucât FRICA tuturor este că dacă mă schimb, devin diferită de ei și s-ar putea să-i părăsesc sau să nu-i mai iubesc). Această ”voce” sabotoare este o prezență constantă în viața mea și este motivul pentru care foarte multe dintre inițiativele mele de schimbare nu durează mai mult de 3 zile (insuficient pentru a face modificări de durată în viață sau în comportament).

Ca să mă ajut cu partea de afirmații, mi-am înregistrat micul text ce mi l-am compus pentru acest exercițiu și l-am ascultat cu fidelitate, de două ori pe zi, dimineața, primul lucru la trezire si seara, înainte de culcare.

Nu întotdeauna m-am putut concentra 100% pe afirmații, dar cel puțin el s-a derulat continuu și subconștientul meu l-a audiat iar și iar.

Voi continua exercițiul, întrucât sunt conștientă că este nevoie de acest interval de 40 de zile, minim, pentru a obține schimbările cu adevărat semnificative în interior.

Energia afirmațiilor pozitive a adus foarte multe în viața mea.

Am ajuns cu schimbările la nivele profunde de lucru.

Săptămâna care a trecut am simțit nevoia să-mi lucrez COLOANA VERTEBRALĂ, întrucât am realizat că POZIȚIA SPATELUI meu este una vicioasă, eronată și ea îmi afectează IMENS atât starea de sănătate, cât și starea emoțională interioară.

Am realizat că spatele meu este ”strâmb” și că modul în care privesc eu lumea este și el, ”strâmb” (simt asta de mult timp, am mai încercat să iau măsuri, dar acum ”a venit peste mine” NEVOIA NEAPĂRATĂ DE A FACE ASTA ACUM!).

Nu sunt ”aliniată” la energiile din jur – oricât de multe încerc să o fac emoțional și mental – întrucât fizic există BLOCAJE și COMPRESIUNI.

Am trăit ani de zile cu o postură aplecată a spatelui, care spune lumii și celor din jur ”ce povară mare” duc eu în cârcă.

De fapt, această ”povară” (precum samarul unui măgar) este DOAR în mintea mea – nu este realmente prezentă fizic.

Doar am avut ”iluzia” că sunt responsabilă pentru multe din viața mea – și când am analizat totul am descoperit că nu mi-a cerut nimeni, vreodată – multe dintre acțiunile și trăirile respective.

EU AM ALES SĂ MĂ SIMT RESPONSABILĂ pentru multe și mulți.

Eu singură am ales să ”port” pe umeri griji, gânduri și să rezolv problemele pentru persoanele din jurul meu.

Și am făcut alegerea dintr-o poziție de FRICĂ URIAȘĂ (frica de a nu fi iubită, de a nu fi apreciată, frica de singurătate și frica de abandon) și dintr-o poziție de RESTRIȘTE (de sărăcie – că nu am destulă iubire, afecțiune, apreciere și mângâiere în viață).

DEZ-ALINIEREA coloanei a apărut întrucât FRICA și SĂRĂCIA (RESTRIȘTEA, lipsa abundenței) au afectat puternic SUPRARENALELE – glandele mele de stres.

Am trăit o viața, zilnic, cu suprarenalele biciuite continuu – de gânduri și emoții – dar și de postura vicioasă a spatelui, care a comprimat câteva vertebre și a ”ciupit” filetele nervoase – influențând mai mult funcționarea rinichilor și a glandelor suprarenale.

DIETA și ALIMENTAȚIA sunt extrem de importante.

Știți deja că Hippocrate a spus: ”Lăsați medicamentele să vă fie alimente și alimentele medicamente”.

Dar tot Hippocrate a spus:

”Uitați-vă bine la nivelul coloanei vertebrale pentru a găsi cauza bolilor”.

Hippocrate ȘTIA CE SPUNE!

Vă propun pentru săptămâna ce urmează o temă interesantă – pe care o putem aplica pornind de la COLOANA VERTEBRALĂ – și SPATELE NOSTRU – și până în cele mai detaliate amănunte ale vieții noastre: RE-ALINIEREA!

În primul rând, să ne facem un diagnostic personal simplu al spatelui.

Stați cu spatele lipit de un perete – și încercați să vedeți CUM simțiți zona coloanei vertebrale?

Este lipită de perete? – sunt spații mari între spate și perete?  – apar dureri, apar stări de tensiune sau încordare undeva? (la nivelul cefei, umerilor, între omoplați, în zona șalelor?).

Încercați să vă faceți o fotografie a spatelui, fără haine (rugați un membru al familiei să vă ajute) și priviți-vă spatele.

Vă place cum arată?

Vă place ce vedeți?

ESTE COLOANA VERTEBRALĂ ALINIATĂ – este postura dreaptă, mândră, dar grațioasă și echilibrată?

VĂ SIMȚIȚI ”ALINIAT” – vă simțiți CONFORTABIL în prorpiul corp?

COLOANA VERTERALĂ  este FUNDAȚIA CORPULUI – este ”STÂLPUL” central ce protejează SISTEMUL NERVOS – principalul nostru sistem de ”relație” cu exteriorul.

ESTE ANTENA de conexiune între SISTEMUL ENDOCRIN (rețeaua interioară de comunicare a corpului) și lumea exterioară.

Este ”router”-ul nostru principal – instrumentul care ne permite conexiunea la Internet.

Degeaba avem un calculator performant, precum și un Internet PLIN de informație – dacă nu avem ”un router” = un dispozitiv care ne ajută SĂ NE CONECTĂM calculatorul la Internet (la rețeaua globală).

Asta face COLOANA VERTEBRALĂ când este ”aliniată” – ne ajută ca această ”conectare” să aibă loc și ”să ne aliniem” rețeaua interioară de comunicare” cu ”rețelele exterioare”, lăsând informația ”să circule”.

Orice tasare, orice blocaj, orice ”ciupire” a unui nerv – orice durere sau contractură musculară – afectează uriaș COMUNICAREA dintre corpul nostru și exterior.

Și așa ajungem să ne simțim IZOLAȚI – SINGURI – ABANDONAȚI și NEPUTINCIOȘI. NE SIMȚIM SERVITORI și SCLAVI.

NE SIMȚIM ”FĂRĂ” coloană vertebrală (de fapt, cu ea SLĂBITĂ și incapabilă să ne susțină energetic).

În prezent, mai mult ca niciodată în istoria omenirii, postura corporală este mai deformată și nenaturală.

Corpul omenesc NU ESTE PROIECTAT să stea atât de mult pe scaun – să stea atât de mult într-o poziție fixă.

Nevoia interioară este de MIȘCARE CONTINUĂ – de schimbare a poziției – de explorare și dinamică.

Pentru a vedea cum este, realmente, o ființă umană, putem să privim la modul în care acționează un copil de 3-4 ani – ce nu a fost încă ”domesticit” de presiunea socială sau familială.

Este foarte dificil să pui un copil de 3-4 ani să stea cu orele pe un scaun și să facă sarcini repetitive (să scrie, să coloreze etc).  Este greu să-l convingi să stea într-o poziție fixă și să vadă un film de desene animate sau chiar să mănânce dintr-un castronel (așa cum încearcă multe mămici să facă).

În schimb, un adult devine atât de stagnant, atât de sedentar, atât de lipsit de putere și slăbit – încât este FOARTE GREU să-l miști de pe scaunul pe care se trântește, efectiv, ”ca o piftie”.

Adulții sunt DEPENDENȚI de poziția ”stat pe scaun” – o poziție nenaturală, care menține coloana într-o stare deplorabilă, de tasare, torsiune și mai ales curburi vicioase.

Canapelele, fotoliile și scaunele sunt proiectat să fie mai degrabă arătoase, decât funcționale.

Cele mai multe dintre obiectele pe care le folosim nu sunt ERGONOMICE (prietenoase cu corpul omenesc) ci mai degrabă, atrăgătoare ca aspect într-o cameră.

Canapelele și fotoliile moi în special, în care corpul ”se scufundă” și coloana capătă o poziție ”rotunjită” și prăbușită – induc o stare ciudată, de somnolență, slăbiciune și lipsă de putere și concentrare.

Nu este de mirare că întregul creier, lipsit de ”alinierea” și verticalitatea coloanei, devine prost vascularizat și elimină prost acidoza limfatică, și atunci suferința lui se traduce evident prin pierderea ”ascuțimii” PREZENȚEI.

Majoritatea oamenilor stau la servici pe scaune IMPOSIBILE – care mențin postura curbată și dezaliniată a coloanei.

Și toți se miră de procesele de gândire și mai ales de stările emoționale dificile pe care le trăiesc.

Iar paturile noastre au saltele atât de prost proiectate, atât de neconfortabile și atât de neprietenoase cu coloana vertebrală, încât calitatea somnului de noapte și a odihnei este inferioară.

În timpul somnului, nu se produce drenajul limfatic – pe care ALINIEREA COLOANEI îl favorizează – și ne trezim obosiți, cu ochii umflați, fața buhăită și fără nicio putere de a întâmpina cu bucurie ziua cea nouă din viața noastră.

Când vă cumpărați un pat – SALTEAUA trebuie să fie MAI SCUMPĂ și MAI CALITATIVĂ decât orice piesă de mobilier din casa voastră.

O saltea ortopedică de bună calitate MERITĂ TOȚI BANII.

SALTEAUA este cea mai importantă investiție de mobilier.

Alături de fotolii care să ajute la menținerea posturii corecte!

O COLOANĂ VERTEBRALĂ LIPSITĂ DE ALINIERE determină o viață ”dezaliniată”.

Un chiropractician american spunea că dezalinierea coloanei declanșează în organism o ”iritare” continuă a glandelor suprarenale.

Așa cum știți din toate articolele mele – glandele suprarenale sunt glandele responsabile de ”semnalizarea stresului” în corpul nostru – sunt declanșatoarele reacției ”frică sau fugă” (eliberează adrenalină).

Corpul nostru se comportă continuu ca și cum ar fi fugărit de un leu sau amenințat să-și piardă viața în fiecare secundă!

Ne tot întrebăm DE CE ne simțim atât de slăbiți, lipsiți de putere și de voință, de ce multe dintre măsurile UTILE și BUNE pe care dorim să le luăm nu pot fi implementate cu perseverență și suficient de mult timp pentru a ne REPROGRAMA starea interioră?

DATORITĂ SLĂBICIUNII SUPRARENALELOR și stării continue de STRES INTERIOR.

Dieta nu este SUFICIENTĂ!

Mai este nevoie de multe alte măsuri pentru a ne putea ajuta VINDECAREA.

Vă propun ca întreaga săptămână care urmează să o dedicăm RE-ALINIERII COLOANEI VERTEBRALE.

Puteți să o faceți implementând pentru 5-10 minute pe zi – exerciții fizicii dedicate spatelui.

Găsiți pe Internet ZECI și SUTE de tehnici utile.

De la Yoga, Tai-chi, Qi-gong, Pillates, Feldenkreis sau orice altă tehnică de stretching – și până la exerciții simple tip stat întins pe jos, pe podea, 20 de minute pe zi (cel mai simplu și banal exercițiu ”de întins” coloana) – sau conștientizarea posturii spatelui și extensia umerilor spre spate – în mod conștient – de mai multe ori pe zi.

Puteți să mergeți la înot și să folosiți postura ”spate” mai mult ca de obicei – sau dacă nu aveți putere pentru ceva atât de activ – puteți să căutați un specialist osteopat sau chiropractor, sau un maseur foarte bun – să vă ajute cu relaxarea musculaturii și re-alinierea coloanei vertebrale.

Un specialist în masaj bun este un prieten de nădejde. La ora actuală în România sunt mulți terapeuți excelenți ce vă pot sprijini în eforturile de a vă redobândi sănătatea.

Acum este momentul să începeți să vă lucrați spatele. Să vă ”re-aliniați” coloana și să vă ”reparați” antena de conexiune cu Universul.

Sau puteți să vă schimbați salteaua de la pat – ori mobilierul din casă (scaunele, fotoliile, canapeaua) – căutând variante cu care spatele să se simtă CONFORTABIL ȘI RELAXAT!

Re-alinierea coloanei, în planul fizic, dă Universului mesajul: SUNT GATA SĂ RECEPȚIONEZ ÎNȚELEPCIUNEA DIVINĂ. ACUM ȘI AICI!

iar DIVINUL va ști – și se va manifesta în viața voastră într-un mod miraculos.

Orice măsură cât de mică luați – când este făcută dintr-o poziție ”de aliniere” are un efect MASIV!

Continuați și exercițiul afirmațiilor pozitive.

Continuați toate celelalte mici măsuri de vindecare, despre care am vorbit în săptămânile anterioare: aducerea ”naturaleții” în viețile noastre, observarea ”oglindirilor” și propriilor noastre stări emoționale, în relațiile cu cei din jur, ”antrenarea” Observatorului și menținerea unei poziții DETAȘATE interioare, fără să mai luăm personal orice se întâmplă și chiar propriile reacții amoționale. Și mai ales, continuare dietei sănătoase – cu VERDE – că este CULOAREA PRIMĂVERII.

Folosiți FRUNZELE VERZI ale primăverii, atât de bogate în clorofilă, minerale și vitamine (urzici, spanac, ștevie, lobodă, leurdă, salată verde, ceapă verde și alte bunătăți) – ce aduc puterea de REGENERARE a Naturii în corpul nostru fizic.

REALINIEREA COLOANEI VERTEBRALE reprezintă un EXERCIȚIU de re-așezare a corpului noastru între Pământ și Cer – adică EXACT între MAMA și TATĂL Ceresc! Copilul nostru interior își regăsește postura de STABILITATE – ECHILIBRU și PROTECȚIE – între energiile vitale care îl înconjoară.

ȘI DISPARE SENZAȚIA DE SINGURĂTATE ȘI DE ABANDON.

Rămâne doar o senzație de PREZENȚĂ.

Când EȘTI RE-ALINIAT SIMȚI CĂ ”EȘTI” și că este SUFICIENT.

Vă doresc tuturor o săptămână cu SPATELE DREPT și cu privirea mândră  spre înainte.

Cu iubire, tuturor,

Sorina

http://www.centrulnatura.ro/saptamana-realinierii/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii