De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:42 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Pe ” repede înainte”

ro

24 Oct, 2015 18:37 731 Marime text



Suntem ”forțați” să creștem – suntem grăbiți să facem totul rapid-rapid în viața noastră – exact precum ne forțăm să crească plantele / cerealele (grânele) cu substanțe chimice sau animalele (găinile, porcii, vitele) în crescătorii, cu hormoni de creștere și antibiotice.

Totul este ”forțat” în civilizația modernă – parcă am montat totul pe viteza ”repede înainte” (fast-forward) de la toate instrumentele noastre electrice și electronice.

Copiii se grăbesc să crească – adolescenții se grăbesc să se maturizeze și adulții se grăbesc să îmbătrânească (sau se grăbesc să moară!).

Graba noastră are o singură destinație – MOARTEA!
Către ea ne grăbim cu toții, în loc să stăm cât mai mult și să savurăm VIAȚA.

Ne este ștearsă zilnic memoria.

Uităm de pe o zi pe alta, uităm experiențe, uităm suferințe, uităm dureri – și le repetăm iar și iar – de o mie de ori.

Mâncarea gătită asigură această uitare continuă. Sarea din alimentația noastră asigură acest proces de uitare. Și multe alte substanțe chimice cu care suntem ”tratați” zilnic ne ajută să nu mai știm multe, de pe o zi, pe alta.

Dacă temporar ne trezim, toți cei din jurul nostru, familia noastră, apropiații noștri, socialul întreg – precum și toți paraziții noștri interiori și exterior (ciuperci, viermi, viruși, bacterii și alte ”energii” parazitare) au grijă să ne adoarmă și să ne ”anestezieze” la loc.

Este suficient să începi să faci o concesie, că vine următoarea, iar următoarea și reintri la loc în jocul ”de-a adormitelea și uitatelea”.

Iar odată ”adormiți”, suntem grăbiți și presați să trăim viața la o viteză atât de mare, încât aproape că nu avem timp să ne ”tragem sufletul”.

Am citit de curând o poveste despre un grup de alpiniști care aveau drept ghid un șerpaș nepalez. Alpiniștii s-au grăbit foarte tare pe un traseu, ore întregi, deși nepalezul i-a îndemnat de câteva ori să se oprească, pentru a se odihni. Și la un moment dat, nepalezul s-a așezat pe o piatră, a închis ochii și a intrat într-o stare ca de transă. Vorbele și atingerile celorlalți alpiniști au fost inutile, el a rămas în starea respectivă aproape o oră. După care, brusc, a deschis ochii și a spus: ”Acum putem să mergem la drum”. Când a fost întrebat de ce s-a oprit, el a răspuns: Am mers atât de repede, că sufletele noastre au rămas în urmă. Așa că a trebuit să stăm să le așteptăm!”.

Această povestire mi-a rămas întipărită în minte, pentru că s-a potrivit ultimelor zile – în care am participat la o manifestare ”științifică” tip conferință, în care participanților le-au fost oferite, de dimineață și până seara zeci de opțiuni de cursuri, ateliere, standuri expoziționale, programe artistice. Alături de atracțiile orașului frumos în care a fost organizată conferința.

Senzația pe care am trăit-o în cele câteva zile a fost cea a unei persoane îmbarcate într-un avion supersonic (nu am călătorit niciodată, dar îmi imaginez senzația) și împinse cu toată puterea în scaun.

Parcă cineva m-a ”mânat” și alergat din spate, am stat continuu cu ochii pe ceas, am ”alergat” între diferite evenimente, am încercat să introduc într-un program zilnic de 14-16 ore (că mai trebuia și să dorm) foarte multe activități.

Corpul meu fizic a protestat din toate puterile la acest ”forțaj”.

În a treia zi, senzația a fost de ”prea mult” – exact ca după o masă cu prea multe bucate. A apărut greața fizică. Și multe simptome de suferință ale corpului fizic.

Prea mulți stimuli, prea mare viteza de trecere de la un eveniment la altul, fără să poată fi digerat nimic așa cum trebuie.

Nu a mai rămas nici timp, nici energie și nici disponibilitate pentru mesele propriu-zise.

Deși am consumat doar fructe, toate aceste zile – reacția corpului meu a fost tip INTOXICAȚIE – m-am umplut de bube pe față și pe corp, am avut crampe și dureri de cap, de parcă aș fi consumat otravă.

De fapt, corpul meu nu a mai putut digera absolut nimic!

Probabil că i-ar fi fost mult mai bine dacă nu mâncam nimic.

Pentru că datorită ritmului rapid, datorită vitezei de derulare a evenimentelor, digestia și eliminarea s-au închis (pe suprasolicitare) – și orice am introdus în corp a fost respins și eliminat pe alte căi disponibile (prin piele).

Am refuzat să mai particip în ultima zi la acest ”maraton” științific.

Pentru că am realizat absurditatea situației.

În câteva zile am fost ”dopați” cu informație și stimuli, cu oferte și prezentări.

S-a încercat introducerea într-un recipient limitat a unei cantități prea mari de energie.

Și desigur, reacția a fost de ”saturație” și ”prea plin” – și consum energetic (epuizare de suprarenale).

Am venit acasă foarte obosită, de parcă aș fi muncit cine știe cât.

Și am realizat că majoritatea evenimentelor ”educaționale” la care iau parte sunt organizate în acest fel: maratoane și ”orgii” informaționale.

Așa sunt toate conferințele noastre.

Care îmi produc mereu dureri de cap și de rinichi – săptămâni bune după aceea.

Așa sunt toate cursurile la care particip.

Ce mă obosesc excesiv și îmi iau energia pe zile bune.

Așa este ”învățământul” nostru – indiferent de nivelul lui – o ”îndopare” a minților – precum îndopăm curcanii sau gâștele înainte de tăiere.

Când ai mereu senzația de prea plin, de umplere, de îndopare, de îndesare – nu mai are loc absolut nimic.

Așa îmi explic de ce majoritatea oamenilor au urechile închise la orice tentativă de a le explica altceva decât ceea ce se așteaptă ei să audă (decât ”familiarul” lor). Pentru că toți sunt plini și peste de ceea ce li se ”toarnă” cu cisterna în minte – în întregul proces educațional.

Și nu doar acolo.

Dacă deschidem televizorul, radioul sau computerele – informațiile, știrile, datele – curg în cascade – realmente în cascade amețitoare.

Stimuli multipli, lumini, culori, zgomote, emoții – ne invadează simțurile și ne folosesc energia.

Totul curge REPEDE, REPEDE – totul aleargă cu viteză – totul merge pe fast-forward.

Suntem împinși atât de repede înainte, încât nu mai avem răgaz să ne așteptăm sufletul, care este rămas mult înapoi – undeva în copilărie – plângând să fie ascultat, înțeles, mângâiat și iubit

Suntem ”forțați” să creștem și să ieșim din copilărie – și nu suntem lăsați să avem timp să gândim o strategie pentru anii pe care urmează să-i petrecem pe pământ. Viața noastră ne este planificată de alții, înainte ca noi să putem lua deciziile cele mai bune pentru noi.

Procesul de luare a deciziei este un process care funcționează bine în stare de calm și liniște interioară, și mai ales funcționează bine când dispunem de energie.

Dacă suntem mereu alergați și împinși în diferite ”direcții” tip ”educație” sau ”dezvoltare personală” – nu ne mai rămane energie nici măcar pentru digestie (așa cum am pățit eu de curând), dar să mai fie și energie pentru luarea deciziilor.

Am realizat că dificultățile digestive cu care ne confruntăm toți nu sunt decât ecouri la nivelul corpului are tuturor ”suprasolicitărilor” energetice cu care ne –am confruntat și ne confruntăm întreaga viața.

Alergăm ca nebunii, cu toții, în toate direcțiile.

Dacă ne-am opri, ceva mai mult timp, am realiza cât de slăbiți realmente suntem și cât de epuizate ne sunt, de fapt, corpurile fizice.

Am avea nevoie de mult timp să ne refacem puterile – pentru a nu mai depinde de ”cârjele” energetice (tip cafea, tutun, zahăr, ciocolată, sucuri, pastille sau mâncare gătită, de mai multe ori pe zi).

În utlimele zile, am simțit, ca niciodată, graba și ”forțajul” societății moderne.

Și am simțit încă ceva.

Faptul că pot să mă dau un pas lateral și ”să ies din drum”.

Să nu mai accept să alerg laolaltă cu toată lumea, pe drum.

Că pot să mă retrag pe margine, cât timp doresc. Și că mă pot reîntoarce ”la alergare”, de câte ori aleg să o fac.

Că decizia mi-a stat întotdeauna în putere.

Și că de multe ori m-am lăsat ”luată de val” – fără măcar să am idee că există opțiunea de a mă opri.

Am trăit o lecție interesantă, despre ”prea mult”-ul oferit la toate nivelele: alimentar, educațional, informațional, relațional, social etc etc.

Chiar și ”prea multul turistic” a fost ”cireașa” de pe ”tortul” acestei experiențe. Întrucât și vizitele la obiectivele turistice implică un mare consum de energie (pe lângă adaptarea la un loc nou) – turismul combinat cu educația în același week-end – a constituit chiar o experiență ce a declanșat senzația de greață (prea mult!). – în ciuda frumuseții aparente a ofertei!

Mi-am amintit de o plantă carnivoră din jungla tropicală.

Frumusețe și aroma, atracție și seducție – și în final – epuizare și moarte.

Și am realizat că asta este ”capcana” în care am căzut o viață întreagă – pe drumul meu personal și profesional.

Luna octombrie 2015 a venit cu o energie interesantă, o energie de revelații, de descoperiri și de eliminări puternice.

Cei care sunt conștienți de aceste procese și le observă mai atent știu că vârtejul schimbărilor pământului afectează toți oamenii.

Dacă v-ați descoperit că sunteți pe ”roata de șoricel” și vă învârtiți din ce în ce mai repede, vă invit să faceți un exercițiu interesant.

Să încercați în câte o zi pe săptămână să ”coborâți” de pe roată.

Să vă programați o ZI LINIȘTITĂ – în care SĂ NU FACEȚI NIMIC.

Arta de a nu face nimic” – de ”a contempla” – de a vă bucura pur și simplu de frumusețea unei zile însorite de toamnă – de dimineață și până seară – este o artă pe care avem nevoie să o reînvățăm.

Pentru că majoritatea dintre noi am uitat-o.

Doresc tuturor zile liniștite și luminoase de octombrie – și să vă adunați puterile pentru a face un pas lateral.

http://www.centrulnatura.ro/pe-repede-inainte/

Ti-a placut articolul?

Comentarii