Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:26 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Horoscop pentru saptamana 20 - 26 martie 2017

ro

20 Mar, 2017 00:00 793 Marime text


Horoscop saptamanal, AstroCafe.ro, ZIUA de Constanta


Berbec

O săptămână în care preocupările tale se vor lega de filozofie, de planuri de călătorii îndepărtate sau de studii pe termen lung. Dialogurile cu persoane erudite, cu persoane străine sau cu apropiați plecați de ceva vreme în străinătate vor fi frecvente și de bun augur. Este bine să reții sfaturile sau îndemnurile primite, indiferent pe ce cale sau de la cine. Începe o perioadă excelentă pentru tine, o nouă etapă, astfel că te poți gândi la abordarea altor filozofii de viață, altor relații și altor planuri de anvergură. Cum sănătatea rămâne în continuare vulnerabilă fii prudent și controlează-ți reacțiile, vorbele și gesturile. Din prea mult entuziasm riști să strici relații și situații bune.

Taur

Săptămâna debutează cu aspecte financiare, de genul achitarea facturilor sau relaționării cu instituțiile de profil. Fii cumpătat la bani și verifică orice document, cât de mărunt, întrucât sunt posibile erori banale în aparență, dar care pot antrena în timp dificultăți. Demersurile profesionale și cele legate de călătorii pot fi frecvente, însă este puțin probabil să le poți rezolva pe toate așa cum îți dorești. Lasă loc neprevăzutului și mergi o dată cu trend-ul momentului. Toate se vor aranja așa cum ai nevoie și spre binele tuturor. Atmosfera din sfera profesională este tensionată și se conturează niscai conflicte în umbră. Prudență, răbdare și încredere că vei depăși totul cu bine. Rezervă momente de odihnă și pentru plimbări în aer liber.

Gemeni

Prima parte a săptămânii aduce discuții parteneriale, mai ales privitoare la bani și bunuri comune. Se pare că tu îți dorești ceva, ai anumite planuri, iar partenerul de viață sau colaboratorii îți prezintă cu totul altceva. Răsturnările de situație din segmentul partenerial pot fi spectaculoase, de aceea fii prudent și ține cont și de spusele sau doleanțele celorlalți. Apar cheltuieli legate de facturi, servicii sau datorii. Planurile de investiții alături de alții vor intra în discuție, dar este bine ca deocamdată să rămână la stadiul de planuri. Este posibil să te răzgândești peste ceva vreme, astfel încât marja de siguranță este binevenită. Relațiile cu prietenii se vor revigora foarte bine și pe termen lung. Întâlniri, dialoguri fructuoase, proiecte de anvergură!

Rac

Se pare că ești concentrat pe activitățile profesionale de rutină, dar și pe cele personale de acasă, mai ales în primele zile ale săptămânii. În plan profesional se conturează o nouă etapă, în care sunt șanse să primești responsabilități de anvergură. Sănătatea este vulnerabilă, de aceea dozează-ți eforturile și lasă-i pe ceilalți să te ajute cu tot ce pot. Evită discuțiile de anvergură, acțiunile solicitante și persoanele care te obosesc. Relațiile în general sunt fragile în perioada actuală, existând riscul destrămării multora. Pe de altă parte sunt zile bune pentru a revizui colaborările și parteneriatele în care ești implicat. Renunță fără echivoc la cele irelevante pentru dezvoltarea ta din toate punctele de vedere. Astfel faci loc în vița ta pentru altele de o mai bună calitate.

Leu

Se anunță debutul unei perioade în care îți vei revizui multe planuri legate de călătorii sau de studii. Săptămâna îți aduce multă forfotă în plan profesional. Există posibilitatea să revizuiești activități și documente profesionale sau să te informezi cu privire la obținerea unor competențe profesionale, prin abordarea unor cursuri și studii de lungă durată. Latura educațională te va interesa mult și pentru multă vreme de acum încolo. Indiferent de situație ai grijă și de sănătate, pentru că sistemul osos și articulațiile sunt vulnerabile. Odihnește-te conștient și rezervă momente pentru plimbări ușoare în aer liber. Foarte importante sunt și relațiile parteneriale, deoarece vor interveni discuții și aspecte ce vor trebui lămurite de comun acord.

Fecioara

Săptămâna conturează noutăți financiare privitoare la câștigurile suplimentare dintr-o colaborare sau dinspre partenerul de viață. Poate fi vorba despre reluarea unor discuții vechi, lămurirea unor aspecte discutate undeva, cândva sau despre remedierea unor plăți făcute parțial sau incorect. Prudență, răbdare și verifică atent fiecare document și fiecare cheltuială! Relațiile sentimentale sunt provocatoare, fie că este vorba despre copii, fie despre persoana iubită. Tu esti cel care are nevoie să-și remodeleze concepțiile legate de iubire și implicațiile ei, astfel că deocamdată așteptările tale amoroase nu îți vor putea fi îndeplinite. Și totuși ceilalți te iubesc în felul lor și se manifestă în felul lor, numai că tu trebuie să ai răbdarea și îngăduința să le descifrezi mesajul.

Balanta

O perioadă foarte importantă în plan partenerial. Se conturează o etapă nouă atât în relația de cuplu, cât și în relațiile de colaborare profesională. Ar fi bine să-ți rezervi momente de liniște și să te gândești pe îndelete la relațiile parteneriale în care ești implicat. Există aspecte nemulțumitoare în toate tipurile de relații, însă deocamdată se vor evidenția hibele celor de genul parteneriat de viață și parteneriat profesional. Sunt șanse să apară alți parteneri în viața ta și alte colaborări fructuoase. Deocamdată este vremea analizei, verificării și informării din surse sigure. Evită deciziile majore, întrucât vor apărea răsturnări de situație, dar trasează planuri cu efecte pe termen lung. Relațiile cu cei apropiați sunt tensionate, mai ales relațiile cu copiii și cu persoana iubită.

Scorpion

Este vremea schimbărilor majore în plan profesional, la locul de muncă. Începe o perioadă lungă de modificări salariale, schimbări colegiale și ale condițiilor de muncă. Forfota din acest segment este foarte răscolitoare, dar benefică pe termen lung. Este bine să ții pasul cu aceste schimbări, să le primești cu brațele deschise și mai ales să ai încredere că Universul lucrează pentru binele tău suprem. Prima parte a săptămânii îți poate oferi multe călătorii pe distanțe scurte, dar și întâlniri cu persoane din anturajul apropiat. Ar fi bine să vorbești puțin despre tine și planurile tale de viitor. Acasă se vor anima relațiile cu membrii familiei, dar și treburile gospodărești. Fii alături de cei dragi, ține cont de părerile și sfaturile lor. Vei fi uimit de acuratețea celor spuse de ei!

Sagetator

Foarte interesantă săptămână în plan sentimental! Se conturează o nouă etapă în care te poți îndrăgosti, poți revigora o relație veche sau pur și simplu îți vei remodela concepțiile legate de iubire și implicațiile ei. Mai delicate sunt relațiile cu generațiile tinere, pentru că surprizele din partea acestora pot fi de proporții. Celebrul conflict dintre generații își va face simțită prezența și bine ar fi să aplanezi lucrurile cu răbdare, calm, înțelegere și toleranță. Pot fi momente în care stările tale de spirit să fie oscilante și să-ți stăpânești cu greu emoțiile. Sunt pasagere și le poți ameliora cu puțin efort și bunăvoință. Pe de altă parte vor interveni chestiuni financiare de genul primirea salariului sau cheltuieli cotidiene. Multe întâlniri cu peroanele apropiate și călătorii pe distanțe scurte.

Capricorn

Ar fi bine să-ți îndrepți atenția și eforturile spre domeniul familial și treburile gospodărești. Începe o etapă nouă pentru tot ce ține de casă și familie, astfel că surprizele pot fi de mare anvergură. Trasează planuri de a cumpăra, a vinde bunuri patrimoniale, a renova casa sau a repara diverse. Membrii familiei îți vor fi alături, atât cu sfaturi, cât și cu sprijin material. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că bine ar fi să ții cont de sensibilitățile organismului și să-ți programezi controale de specialitate. A doua parte a săptămânii aduce cheltuieli necesare traiului cotidian. Pe de altă parte este rost să primești bani, cadouri sau favoruri dinspre segmentul profesional, dar și cei dragi se vor gândi la nevoile tale materiale.

Varsator

Săptămâna debutează cu întâlniri și dialoguri cu prietenii. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, numai că de această dată ar fi bine să povestești doar banalități despre tine și planurile tale de viitor. Unii pot interpreta greșit spusele tale. Oboseala și unele afecțiuni vechi își vor face simțită prezența, de aceea ascultă-ți semnalele organismului. Vei avea nevoie de odihnă și poate chiar de îngrijiri de specialitate. Amintește-ți în permanență că tu îți ești cel mai bun prieten și terapeut. Discuțiile tăinuite cu cineva de încredere din anturajul apropiat te vor ajuta să înțelegi unele aspecte din zona muncii. A doua parte a săptămânii îți va aduce energie nouă, benefică, simțindu-te vizibil mult mai bine. Relații noi, planuri de călătorie și de studii.

Pesti

Segmentul banilor câștigați din munca proprie se va revigora începând din această săptămână, astfel că este rost de câștiguri serioase dinspre locul de muncă. Sunt posibile informații noi privitoare la salarizare, la condițiile de muncă sau colegii îți oferă șanse deosebite de a obține venituri noi prin facilitarea unor contracte. Fii prudent, pentru că ispita de a cheltui mult este prezentă, dar ascunsă sub intenții aparent bune. Dialogurile cu prietenii sunt binevenite, pentru că te vor ajuta să lămurești aspecte profesionale care trenează de multă vreme. Prudență în vorbe și gesturi! Deciziile majore lasă-le pentru săptămânile următoare. Odihnește-te, îngrijește-ți sănătatea și ai înceredere că totul va fi bine!

Ti-a placut articolul?

Comentarii