Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Marinei Peste 400 de polițiști vor asigura buna desfășurare a evenimentului

ro

11 Aug, 2016 13:40 1177 Marime text
Cu ocazia sărbătorii Zilei Sfintei Maria, dar și a Zilei Marinei , în întreg judeţul Constanţa, peste 400 de poliţişti vor intensifica acţiunile pentru combaterea şi prevenirea faptelor antisociale, scopul fiind acela de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi.

În perioada 14-16 august, oamenii legii vor desfăşura acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, pentru protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare neconforme, pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranţă, pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor stradale şi oricăror fapte de natură să aducă atingere climatului de siguranţă publică.

O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor de pe litoral şi zonelor unde se preconizează un aflux numeros de persoane ca urmare a desfăşurării diferitelor activităţi festive sau religioase.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe căile de comunicaţie ce converg spre locurile de agrement, pe drumurile naţionale şi judeţene, în staţiunile turistice de la malul Mării Negre, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. Se va acţiona cu toate aparatele radar din dotare pentru combaterea excesului de viteză, pentru prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii