Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

WTA îi face un portret Simonei Halep

ro

31 Mar, 2015 23:22 1340 Marime text
 
Simona Halep este sportiva care a inspirat o națiune și chiar o generație. Așa o descriu cei de la WTA pe jucătoarea din România, căreia îi fac din nou un portret extraordinar, scrie Ziare.com. 
  
Halep a fost aleasă forului mondial pentru campania #powertoinspire, în care fanii tenisului din lumea întreagă au fost invitați să povestească modul în care românca i-a inspirat. 
  
Înainte de a publica mesajele publicului larg, cei de la WTA i-au făcut o scurtă, dar extrem de măgulitoare, descriere Simonei. 
  
„Te face să îți dorești să lupți și mai mult și a fost chiar comparată cu Rocky Balboa. A inspirat o întreagă națiune și chiar o generație cu trofee WTA câștigate unul după celălalt și cu evoluții foarte bune la cele mai mari turnee, ajungând de fiecare dată tot mai departe. Simona Halep s-a afirmat nu doar ca una dintre cele mai bune tenismene în momentul de față, ci și ca un punct de referință în viitorul tenisului", scriu cei de la WTA. 


Sursa: Ziare.com
Sursa foto: twitter.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii