Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vrei să nu ai necazuri? Uite ce te sfătuiește Registrul Auto Român

ro

24 Oct, 2016 14:12 4723 Marime text
Cât de important este să verifici autenticitatea maşinii tale? Registrul Auto Român (RAR) răspunde la această întrebare printr-o postare pe Facebook.

Certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere este activitatea RAR care reduce semnificativ riscul ca cetăţenii români să achiziționeze vehicule furate.

Certificarea autenticității vizează:
  • evaluarea stării elementelor de identificare ale vehiculelor rutiere, prevăzute de către constructor (număr de identificare, serie motor, plăcuță producător, alte informații codificate etc.);
  • evaluarea autenticității formularelor tip ale documentelor, care atestă înmatricularea anterioară, emise de autoritățile din statul de proveniență;
  • verificarea faptului că un anumit vehicul nu are statutul de vehicul urmărit în bazele de date puse la dispoziția RAR de autoritățile competente din România.

La conferinţa de presă de la deschiderea Salonului Auto Bucureşti, directorul tehnic al RAR, Cristian Bucur a declarat că certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere reprezintă lupta Registrului Auto împotriva traficului ilicit de vehicule. 

Bucur a explicat care este cea mai recentă modalitate prin care hoţii de maşini fentează legea. 

“Lucrează pe zona de fraudă rent-a-car. Se închiriază vehicule pentru o perioadă mai lungă de timp. În această perioadă vehiculele se înmatriculează în România, işi schimbă deţinătorii o data sau de doua ori, după care vehiculul apare declarat ca fiind furat”, a precizat Cristian Bucur.


Directorul tehnic al RAR a mai declarat că în 2015 au fost verificate în baza de date a IGPR şi vehiculele deja înmatriculate în România. Acest lucru a scos la iveala o statistică îngrijorătoare. Dacă în 2014 de exemplu erau 78 de maşini furate, în 2015 numărtoarea a ajuns la 181. 

Precizăm că din iunie 2016, certificatul de autenticitate NU mai este obligatoriu la schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România. „Totuși, pentru protecția investiției dumneavoastră, vă recomandăm să solicitați efectuarea certificării autenticității la RAR înainte de semnarea actului de vânzare-cumpărare”, se precizează în postarea de pe Facebook.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii