Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizită de documentare în Portul Constanța. 20 de studenți străini au aflat despre istoria portului Constanța

ro

24 Jul, 2017 16:18 1283 Marime text
20 de studenți străini, înscriși la „Cursurile internaționale de vară de limbă, cultura și civilizație românească”, Facultatea de Litere din cadrul Universității OVIDIUS Constanța, au făcut astăzi o vizită în Portul Constanța. Aceștia au dorit să afle informații cu privire la istoria portului Constanța și despre importanța economică pentru România și zona Mării Negre.

Cu acest prilej au făcut un popas la Muzeul Portului, la farul Regele Carol, unde au făcut fotografii pe care le vor folosi în proiectele lor viitoare.

Au fost însoțiți de Lect. univ. dr. Mona Momescu, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Iulia Gheorghe, artis vizual. Participă la aceste cursuri de vară, desfășurate în perioada 10-30 iulie 2017, fiind interesați de limba și cultura română studenți din: Polonia, Portugalia, Slovacia, Croația, Spania, Rusia, Turcia, China, Grecia, Italia, Bulgaria, Vietnam.

Sursa foto: Facebook/Constanta Port
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii