Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:26 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Veste bună - dacă ai lucrat un an în străinătate, primeşti pensie!

ro

16 Oct, 2015 08:04 1420 Marime text
Unii dintre românii care muncesc în străinătate încep să se gândească la vârstă pensionarii, iar alţii chiar ajung la respectiva vârstă. Cum ei au lucrat în două sau chiar mai multe state, atunci şi pensia lor va fi una comunitară, adică plătită de mai multe state.
Practic, cei care au lucrat cel puţin un an peste graniţă cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condiţiile de pensionare din ţară respectivă şi din ţară de origine. Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat şi se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plăţii.
Ce trebuie să faceţi?
Persoanele care muncesc în străinătate pot să îşi depună dosarul de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) din judeţul în care au domiciliul la data la care întrunesc condiţiile legislative din România pentru a ieşi la pensie.
„De exemplu, un bărbat care acum lucrează în străinătate şi face 65 de ani în februarie îşi poate depune dosar de pensionare la Casa de Pensii din judeţul unde are domiciliul pe buletin şi la calculul pensiei se ia în considerare vechimea realizată în România şi vechimea realizată într-un alt stat cu care România are încheiate convenţii. Noi avem încheiate acorduri bilaterale cu toate statele din Uniunea Europeană şi cu multe alte state din lume, cum ar fi Canada, Elveţia etc.“, scrie Gazeta de Sud.
Dar atenţie! Aceia care au lucrat sau lucrează peste graniţă vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată acolo când îndeplinesc şi condiţiile de pensionare din statul respectiv (vârstă, vechime minimă).


sursa foto: maramedia.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii