Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:05 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Urmăriţi naţional pentru trafic de droguri, prinşi în Mamaia (video)

ro

09 Jun, 2015 16:16 2267 Marime text
 
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au depistat, azi, într-un spaţiu de cazare din staţiunea Mamaia, doi tineri care erau urmăriţi naţional pentru comiterea unor infracţiuni la regimul stupefiantelor. Tinerii au fost reţinuţi şi predaţi poliţiştilor gălăţeni.
 
Poliţiştii Serviciul Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri, au depistat într-un imobil din staţiunea Mamaia pe Adrian-Constantin Seranfir (foto sus), de 22 de ani, pe numele căruia Tribunalul Galaţi a emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, la data de 13 mai, pentru infracţiuni săvârşite la regimul stupefiantelor.
 
De asemenea, în aceeaşi locaţie din staţiunea Mamaia oamenii legii l-au depistat şi pe Claudiu Mişu, de 20 ani, pe numele căruia Tribunalul Galaţi a emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă similară, pentru comiterea aceluiaşi tip de infracţiuni.
 

Cei doi tineri erau urmăriţi naţional, din data de 15 mai 2015. În imobilul în care au fost găsite cele două persoane au fost identificate mai multe bunuri şi sume de bani. Tinerii au fost predaţi unei escorte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea încarcerării. Acţiunea s-a derulat în colaborare cu poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii