Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE4 Constanța. Plouă foarte puternic. Grindină. Cod Portocaliu. Vezi zona

ro

31 May, 2016 01:45 8494 Marime text
O ploaie foarte puternică însoțită de tunete și grindină s-a abătut asupra municipiului Constanța. Fără nicio avertizare meteorologică. Grindina este foarte mare după cum se aude în geamurile apartamentelor. 

Se pare că ploaia foarte puternică i-a surprins chiar și pe meteorologi care au emis avertizarea în timp ce ploua.

Iată cum sună avertismentul meteorologilor:
În  judeţul Constanţa, în special vestul şi estul acetuia; judeţul Tulcea, în special sud-vestul acestuia.
Se vor semnala : descărcări electrice frecvente, averse din care se vor cumula peste 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului.
Avertizarea este valabilă între orele 01.40 și 03.00.

În schimb avem o avertizarea nowcasting Cod Portocaliu valabil între orele 01.30 și 02.30
în S-E județului Ialomiţa (Vlasca, Feteşti, Buliga, graniţa cu judeţul Constanţa şi Călăraşi) şi N-E judeţului Călăraşi (braţul Borcea, graniţa cu judeţul Constanţa).
Timp în care se vor semnala grindină de medii şi mari dimensiuni, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, cantităţi de apă ce vor cumula peste 30...35 l/mp.

UPDATE4 ora 07.00:
O nouă avertizare a fost emisă pentru orele 07.00-08.00, valabilă pentru nord-estul judeţului Constanţa.
Vor fi afectate localităţile Năvodari, Oituz, M. Kogălniceanu, Palazu Mic, Săcele, Istria, Corbu.
Se vor semnala descărcări electrice frecvente, averse din care se vor cumula peste 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

UPDATE3 ora 04.10
ANM a prelungit avertizarea meteo până la ora 06.00.

UPDATE2 ora 03.10
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou avertisment nowcasting Cod galben valabil între orele 03.00 și 04.30 pentru judeţul Constanţa, în special jumătatea sudică a acestuia și judeţul Tulcea, centru şi est.
Se vor semnala descărcări electrice frecvente, averse din care se vor cumula peste 25 l/mp/h, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

UPDATE1:
Mai mulți cititori ne-au scris imediat după postarea știrii că în zona Spitalului Militar nu a căzut strop de ploaie, dar se aud tunete, se văd fulgere, iar în zona gară plouă ușor. Nu ploua în Tomis, la casa de Cultură. În zona Inel 2 la ora 2.25 nu ploua.
În km 4-5, plouă de la două fără ceva fără ceva...a plouat foarte tare, acum plouă "normal", tună, fulgeră.


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii