Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:48 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 2. Partenera de viaţă a lui Kay Thorkildsen, apropiat al lui Strutinsky Judecătoriei Constanţa a respins propunerea privind luarea măsurii arestării preventive față de Nicoleta Ploscaru

ro

04 Sep, 2015 13:47 1921 Marime text
 
„Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat, astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpata Ploscaru Nicoleta, cercetată în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tulburare de posesie.
Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-au reţinut în sarcina inculpatei următoarele:
La sfârşitul lunii aprilie 2014, inculpata Plosacru Nicoleta, persoană cu putere de decizie în cadrul societăţii comerciale care administrează Piaţa Balada din municipiul Constanţa, a pătruns, însoţită de angajatele societăţii, în standul aparţinând persoanei vătămate M.M. din Piaţa Balada, şi, şi-a însuşit, fără drept, marfa – bunuri nealimentare în valoare de aproximativ 20.000 de lei - ce se găsea în interiorul standului, aparent în contul chiriei pe care persoana vătămată i-o datora în baza contractului de închiriere pentru stand, marfă pe care ulterior a pus-o la dispoziţia unui executor judecătoresc.
Inculpata a beneficiat de sprijinul oferit de inculpatul Bătărigă Nicuşor, agent de poliţie în cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, care folosindu-se de un levier, a spart uşa standului, în care a pătruns inculpata însoţită de angajatele sale. 
După ce a fost evacuat, în mod nelegal, pe geamul standului a fost lipit un afiş pe care scria De închiriat.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpata, uzând de autoritatea sa ce decurgea din calitatea sa de angajator, a încercat să influenţeze martorii, în special proprii angajaţi, pentru a da declaraţii nereale în faţa organelor de anchetă.
Faţă de inculpatul Bătărigă Nicuşor, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi tulburare de posesie, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanţa.
 

Cine este Nicoleta Ploscaru?
 

Nicoleta Ploscaru s-a înscris în 2012, în PPDD, pentru a putea candida pentru funcţia de deputat pe Colegiul 10. Până prin 2010, numele Nicoletei Ploscaru nu spunea foarte multe şi nici nu era o figură foarte cunoscută, deşi era preşedintele asociaţiei Comunitatea Macedoneană din România. A intrat atunci în PDL, făcând parte din echipa PDL de la municipiu la momentul în care preşedinte era Dănuţ Moisoiu. Atunci era asociată la două societăţi: Eurowest Consulting SRL şi NCN Parteners SRL. Pentru o perioadă ea a activat şi în cadrul PNŢCD Constanţa, de unde a fost exclusă în anul 2005.

Afaceri

Alături de Kay Thorkildsen, norvegianul care este cunoscut la nivel local mai mult prin prisma faptului că şi-a trecut la capitolul asociaţi un nume greu al business-ului constănţean: Sorin Gabriel Strutinsky, cu care a fost implicat în afaceri care astăzi sunt trase pe linie moartă însă. Nicoleta Ploscaru a fost asociată cu cel cu care are o relaţie de peste 10 ani, după cum chiar ea declară de câte ori are ocazia, în SC Revital Clinic SRL din Bucureşti. Mai mult, se spune despre Nicoleta Ploscau că ar fi chiar fina lui Sorin Strutinsky.
Kay Thorkildsen  se ocupă de funcţionarea pe piaţa locală a societăţii Westhouse, parte a compania norvegiană Rom Real, a intrat în atenţia opiniei publice în urmă cu mai mulţi ani, după ce a achiziţionat un teren în suprafaţă de 22.500 mp, intravilan, pe bulevardul Aurel Vlaicu, cu doar 47 miliarde de lei vechi.

În ceea ce priveşte o altă firmă, SC Hars SRL Constanţa, cu sediul social în localitatea Năvodari, Camping Pescăresc Popas 3 Mamaia, aceasta a intrat în vizorul legii din alte motive. Asociat persoană juridică este, potrivit Registrului Comerţului, SC Westhouse Invest SRL. Administratorul Hars SRL este cunoscutul norvegian Kay Tonnes Thorkildsen. SC Hars SRL are ca obiect de activitate „dezvoltare (promovare) imobiliară“.

Citeşte şi:


 
Bloc la Piaţa Balada
De altfel, Kay Thorkildsen controlează şi societatea Concorde Grup, firmă care anul acesta a început demersurile pentru construirea a două blocuri, cu două, respectiv şase etaje, chiar în parcarea Pieţei Balada despre care se face vorbire în comunicatul procurorilor. Cât despre Concorde Grup SRL, aceasta a luat fiinţă în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa, aleea Garofiţei, C.C. Piaţa Agroalimentară Balada nr. 20. Dovada sediului social o face contractul de concesiune şi anexele la acesta, după caz, nr. 58516 din data de 29.04.2002, contract care va expira pe data de 29.04.2051. 
Firma are un capital social subscris de 2.220.200 de lei, integral vărsat, compus din 222.020 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. La data demarării consultării Planului Urbanistic de Detaliu, asociaţi în cadrul societăţii erau: Westhouse Group SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, care deţinea 222.019 părţi sociale (99,01% din capitalul social), şi RomReal Ltd, cu sediul social în Insulele Bermude, Hamilton HM 12, Canon's Court, care deţinea o parte socială (0,99% din capitalul social). Administratorul societăţii era Kay Tonnes Thorkildsen, născut în 1939, în Stavanger, Norvegia. Societatea se ocupă cu „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“. 

UPDATE 2, ora 19.54

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a respins propunerea privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Nicoleta Ploscaru, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tulburare de posesie, şi a luat faţă de aceasta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

„Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut în sarcina inculpatei următoarele:

La sfârşitul lunii aprilie 2014, inculpata Ploscaru Nicoleta, persoană cu putere de decizie în cadrul societăţii comerciale care administrează Piaţa Balada din municipiul Constanţa, a pătruns, însoţită de angajatele societăţii, în standul aparţinând persoanei vătămate M.M. din Piaţa Balada, şi, şi-a însuşit, fără drept, marfa – bunuri nealimentare în valoare de aproximativ 20.000 de lei - ce se găsea în interiorul standului, aparent în contul chiriei pe care persoana vătămată i-o datora în baza contractului de închiriere pentru stand, marfă pe care ulterior a pus-o la dispoziţia unui executor judecătoresc.

Inculpata a beneficiat de sprijinul oferit de inculpatul Bătărigă Nicuşor, agent de poliţie în cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, care folosindu-se de un levier, a spart uşa standului, în care a pătruns inculpata însoţită de angajatele sale. 

După ce a fost evacuat, în mod nelegal, pe geamul standului a fost lipit un afiş pe care scria De închiriat.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpata, uzând de autoritatea sa ce decurgea din calitatea sa de angajator, a încercat să influenţeze martorii, în special proprii angajaţi, pentru a da declaraţii nereale în faţa organelor de anchetă.

Faţă de inculpatul Bătărigă Nicuşor, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi tulburare de posesie, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă, remis ZIUA de Constanța, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
.


Citeşte şi:

Partener de afaceri al lui Strutinsky: Firma lui Kay Tonnes Thorkildsen va ridica două blocuri în zona Pieţei Balada (document + galerie foto)
Partenerul de business al lui StrutinskyKay Thorkildsen resuscitează Lakeside Residence, cartierul care uneşte Ovidiu de Constanţa (galerie foto + documente)


 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii