Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Undă verde din partea Parlamentului grec pentru propunerea de acord cu creditorii

ro

11 Jul, 2015 08:08 1913 Marime text
 
Parlamentul Greciei, întrunit în sesiune extraordinară, a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă propunerea de acord prezentată creditorilor internaționali de către guvernul premierului Alexis Tsipras, care a înregistrat însă și refuzul mai multor deputați din partidul său, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Premierul, care a făcut din acest vot o alegere de "înaltă responsabilitate națională", a obținut 251 de voturi favorabile dintr-un total de 300 de deputați pentru a merge să negocieze sâmbătă cu creditorii țării (UE, BCE, FMI) pe baza propunerii pe care o prezentase joi seara.

Zece deputați din partidul său de stânga radicală Syriza au respins propunerea, abținându-se de la vot sau, doi dintre ei, votând împotriva acestui plan de acord.

Printre cei opt absenteiști figurează trei personalități din majoritatea sa guvernamentală: ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, ministrul delegat al caselor de asigurări sociale, Dimitris Stratoulis, din aripa eurosceptică a Syriza, precum și președinta parlamentului, Zoe Konstantopoulou, al treilea om în stat.

Mai mulți deputați Syriza au fost absenți de la vot, între care fostul ministru al finanțelor, Yanis Varoufakis, astfel încât textul a fost adoptat cu voturile opoziției, socialiști și conservatori în special, pentru că majoritatea guvernamentală are 149 de deputați Syriza și 13 deputați ai micului partid de dreapta suveranist Anel, aceștia din urmă votând pentru propunerea de acord.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii