Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou ciclu de operaţiuni aeromedicale Premierul Ponta şi Raed Arafat au inaugurat elicopterul SMURD la Constanţa (galerie foto)

ro

03 May, 2013 16:23 6696 Marime text
Premierul Victor Ponta, secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat şi Cătălin Chiper, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne au lansat, ieri, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, un nou ciclu de operaţiuni aeromedicale datorită faptului că, începând de ieri, judeţul Constanţa beneficiază de un elicopter SMURD. Este vorba despre un elicopter EC 135, echipat medical, ce va asigura transportul aeromedical de urgenţă, deservind zona litoralului, a Deltei Dunării, Autostrada Soarelui, dar şi judeţele din zona de Sud-Est a ţării.
Potrivit declaraţiilor lui Raed Arafat, este cel de-al şaselea elicopter SMURD inaugurat în ţară, în viitorul apropiat urmând ca zona de sud-est a Moldovei, dar şi zona de Nord-Vest a ţării să beneficieze fiecare de câte un elicopter de acest gen. Elicopterul inaugurat, ieri, la Constanţa, a intrat în operare imediat după ceremonie. Până la construirea unei baze aeriene, el va sta în curtea RAJA, a anunţat Arafat. Elicopterul SMURD este operat de două entităţi, şi anume Ministerul Sănătăţii şi Inspectoratul General de Aviaţie.

„SMURD lucrează la cele mai înalte standarde”

„E un proiect extrem de important, SMURD-ul e una din instituţiile care lucrează în România la cele mai înalte standarde europene şi mondiale”, a declarat primul ministru Victor Ponta, în contextul lansării ciclului de operaţiuni aeromedicale din Constanţa. El şi-a exprimat speranţa ca medicii de pe SMURD să fie cât mai puţin nevoiţi să intervină, precizând însă că rapiditatea intervenţiilor şi calificarea personalului vor salva vieţi.
La evenimentul de ieri au fost prezenţi şi senatorul Nicolae Moga şi deputatul Eduard Martin, şeful IPJ Constanţa, Constantin Dancu, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Costică Cojoc, Constantin Dina, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, doctorul Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, şi Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean. de la inaugurare au lipsit însă Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 03 May, 2013 17:12 te maninca ca pe zambilica