De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
23:47 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UDTR a marcat Ziua Internaţională a Copilului în judeţul Constanţa

ro

02 Jun, 2015 15:36 631 Marime text
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a marcat în zilele de 31 mai şi 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului,  atât la Constanţa cât şi la filialele UDTR din Medgidia, Cumpăna, Cobadin, Techirghiol, Amzacea, Tuzla,  Fântâna Mare şi Tulcea. Astfel, circa 400 de copii ai comunităţii turce au petrecut împreună alături de profesorii lor de limba turcă şi de animatori clipe de neuitat atrenându-se în activităţi şi jocuri specifice vârstei.

Dacă la Constanţa copiii turci s-au reunit într-un centru comercial unde au primit din partea UDTR meniuri cu surprize, la filialele din judeţ aceştia s-au întâlnit la sediu unde au fost antrenaţi în activităţi recreativ-educative. La Tulcea, copiii au fost primiţi la sediul UDTR  de deputatul Iusein Ibram care i-a sfătuit să confere educaţiei un loc primordial în viaţă deoarece, cunoaşterea constiuie cel mai mare atuu atunci când intri în competiţie cu alţii, atât în ţară cât şi în străinătate.



„Dacă în anii trecuţi copiii comunităţii turce din judeţele Constanţa şi Tulcea sărbătoreau ziua de 1Iunie împreună, urmărind programele oferite de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, în acest an am hotărât ca cei mai mici membri ai comunităţii să îşi sărbătorească  ziua în localităţile lor, antrenându-se în concursuri distractive. UDTR marchează Ziua Copilului de  două ori pe an, la 1 Iunie şi 23 aprilie. Copiii noştri au mai sărbătorit şi au primit în dar rechizite şi dulciuri în data de 23 aprilie, cu prilejul Zilei Copilului în Republica Turcia şi a Suveranităţii Naţionale. Atunci UDTR i-a premiat pe elevii cu rezultate foarte bune la Limba şi Literatura Turcă“, a declarat preşedintele UDTR, Osman Fedbi.



Acţiunea de Ziua Internaţională a Copilului din acest an  a fost organizată de comisia de învăţământ a UDTR şi a fost coordonată de prof. Subihan Iomer şi prof. Aisel Arif.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii