Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:35 22 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Transport în comun cu autobuze electrice

ro

28 Dec, 2015 11:38 760 Marime text
"Autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile comerciale aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţionale mijloace de transport în comun acţionate electric într-o proporţie de minim 50% din necesarul de achiziţii viitoare'', prevederile fiind valabile și în cazul microbuzelor şi autobuzelor şcolare, potrivit Legii privind promovarea transportului ecologic.
Proiectul de lege extinde obligativitatea achiziţionării mijloacelor de transport ecologice şi în cazul societăţilor comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane.''Societăţile comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane vor asigura începând cu anul 2020 un parc auto acţionat electric în proporţie de minim 50%'', se menționează în proiect. Acesta ar urma să producă efecte începând cu anul următor celui în care va intra în vigoare, dacă va avea susținere parlamentară.
Menționăm că în vara acestui an, constănțenii au testat timp de cinci zile un autobus electric pe mai multe trasee din municipiul Constanța.  Directorul adjunct al RATC Constanţa, Dumitru Coiciu, preciza atunci că doar Consiliul Local va decide dacă ar merita achiziţionate şi când anume se va întâmpla acest lucru. Cu toate acestea, considera că, peste şapte - zece ani, pe cel puţin o linie de transport din municipiul Constanţa ar putea fi dotată cu autobuze electrice.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii