Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Timbrul de mediu, aproape desființat

ro

11 Jun, 2014 22:50 1485 Marime text
Avocații îi sfătuiesc pe români cum să recupereze sau să evite plata timbrului de mediu.

Potrivit Ziare.com, nu puține au fost instanțele de tribunal care au dispus înmatricularea fără plata timbrului de mediu a contestatorilor ce au acționat în instanță statul prin Serviciul de Înamtriculari Auto și prin serviciile de Administrație Financiară în solidar cu Fondul de Mediu, în cazul celor care au plătit această taxă.

Spre jumătatea anului 2013, numărul celor care au câștigat procese în instanța a crescut simțitor, astfel încat Tribunalul Sibiu, văzând că această lege ar putea fi iarăși discriminatorie și în contradiție cu deja cunoscutul articol 110 TFUE, a adresat o întrebare preliminară, exact ca și în cazul celorlalate forme ale acestui bir.

Urmarea? Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a formulat Cauza C331/13, având ca soluționare răspunsul la întrebarea preliminară, dacă această taxă (timbru de mediu) este sau nu în contradicție cu cerințele UE.

Iata concluzia Avocatului General al Curții, în această cauză:

„Propunem, așadar, Curții să raspundă la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Sibiu, după cum urmează: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național de impozitare a vehiculelor precum cel instituit prin articolele 4 și 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului numărului 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule?”

În acest context, Ziare.com scrie că este de așteptat ca în viitorul extrem de apropiat să avem o decizie a Curții de Justiție, prin care să asistăm din nou la o desființare europeană a birului timbru de mediu și la o restituire prin intermediul instanței și cu o cuvenită plângere prealabilă, a tuturor taxelor cu această titulatură, plătite în perioada 2013-2014, plus dobânzile aferente, ce pot fi fiscale sau legale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii