Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:59 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Supervizor.ro ASE Trade SRL din Mircea Vodă - două bănci plâng şi suspină după 2,58 milioane lei

ro

26 Nov, 2015 15:58 705 Marime text
 
A.S.E. TRADE SRL (CUI: 22219517) are sediul social în localitatea Mircea Vodă (judeţul Constanţa) şi este deţinută 100% de basarabeanul Boris UNTILOV (43 de ani), scrie suprevizor.ro. Societatea este considerată drept administratorul unui aşa-zis complex comercial numit ASE MALL, numai că situaţia actuală s-ar putea să difere faţă de cea cunoscută de opinia publică sau chiar de partenerii de afaceri.
Basarabeanul Boris UNTILOV a ajuns patron al acestei societăţi în martie 2015, când şi sediul social a fost mutat în comuna Mircea Vodă, în baza unui contract de comodat încheiat cu un individ pe nume REFI SANIE, înţelegere care are valabilitate de doar un an. Anterior acestor schimbări, A.S.E. TRADE SRL era deţinută de turcii BAYRAKTAR ENGIN (34 de ani, născut în Germania, domiciliat în Turcia) – 56% şi IYIBUDAR SERKAN IZZET (44 de ani, născut şi domiciliat în Turcia).
Deşi A.S.E. TRADE SRL a încheiat ultimii 5 ani cu profit (cu un maxim de 523.439 lei în 2014, la o cifră de afaceri de 8,70 milioane lei), turcii au vândut societatea, dar foarte probabil au mutat administrarea ASE MALL pe o altă firmă. În ceea ce priveşte imobilul propriu zis, acesta nu pare a face parte din patrimoniul societăţii, valoarea activelor imobilizate fiind mică.

ASE-TRADE-8-ani-600
Transferul de proprietate asupra părţilor sociale s-a realizat la aproximativ o lună după poprirea conturilor societăţii, măsură care a dus la înregistrarea a 40 de incidente de plată minore, cele 40 de bilete la ordin refuzate la plată fiind raportate la CIP în perioada 4 februarie – 30 aprilie 2015.
Cesionarea societăţii către Boris UNTILOV s-a dovedit abia acum că nu a fost o afacere “pe bune”, ci o “pasare a unui mort”. Drept dovadă stă recenta decizie a Tribunalului Constanţa de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva A.S.E. TRADE SRL, la cererea creditorilor BANCPOST şi UNICREDIT BANK (Dosar 5754/118/2015).
Dacă BANCPOST are de recuperat numai 361.367,55 lei în urma unui contract de credit din 6 octombrie 2014, UNICREDIT BANK are şansa să ia o ţeapă mult mai consistentă, de 2.216.905,68 lei, rezultată din contractul de credit nr.COST/59/2013. Aceste menţiuni apar în documentaţia depusă la Dosarul de insolvenţă, unde se mai precizează faptul că reprezentanţii societăţii nu sunt de găsit la sediul indicat de Oficiul Registrului Comerţului.
Un alt creditor care se va transforma în sponsor este statul român, obligaţiile restante la bugetele de stat la data de 30 septembrie 2015 fiind de 452.237 lei, peste 80% din această sumă fiind reprezentată de TVA neachitată.
În total, cei trei creditori menţionaţi adună creanţe de puţin peste 3 milioane lei, dar această sumă va acoperi în jur de 50% din masa credală pentru că datoriile raportate la finalul anului trecut erau de 5.592.077 lei. Şi cu siguranţă că turcii au mai adunat şi alte restanţe până au pasat firma basarabeanului.
În cadrul procedurii de insolvenţă, MAESTRO SPRL îndeplineşte calitatea de administrator judiciar provizoriu, iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 24 decembrie 2015.
În sentinţa din Dosarul 5754/118/2015 se precizează că “deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-si conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii”. La Registrul Comerţului, firma figurează fără administrator (basarabeanul a fost ultimul), ceea ce sugerează că nici gând de plan de reorganizare.
Faptul că A.S.E. TRADE SRL este o ţeapă cel puţin asumată, dacă nu chiar premeditată, nu cred că poate fi pus la îndoială. Interesant va fi de văzut ce garanţii are (dacă are) UNICREDIT BANK şi cine sunt ceilalţi creditori cu şanse minime de a-şi recupera banii. În ceea ce priveşte ASE MALL – “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”, iar pe pagina de facebook îşi atenţionează clienţii că se apropie Crăciunul şi le-a pregătit nu ştiu ce oferte!


Sursa text: supervizor.ro
(sursa foto: facebook.com)




 

Ti-a placut articolul?

Comentarii