Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:02 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Su-24 rusesc doborât de Turcia. Piloţii ruşi omorâţi de rebelii sirieni. Imagini şocante (video)

ro

24 Nov, 2015 14:17 911 Marime text
 
Avionul de vânătoare Su-24, doborât astăzi de aviația turcă, aparține într-adevăr forțelor aeriene ruse angajate în campania aeriană a Moscovei în Siria, dar aparatul de zbor nu a părăsit deloc spațiul aerian sirian, insistă Ministerul Apărării rus într-un comunicat, în contextul în care Turcia afirmă că avionul rus îi încălcase spațiul aerian, relatează AFP.

Acesta este primul avion rus doborât de la începutul intervenției Moscovei în Siria la 30 septembrie, la cererea regimului de la Damasc, aliat fidel al Rusiei. Aparatul de zbor “se afla exclusiv în spațiul aerian sirian”, subliniază armata rusă, în timp ce surse ale președinției de la Ankara afirmă că avionul a fost “doborât conform regulilor de angajament după ce încălcase spațiul aerian turc în pofida avertismentelor”.

Un responsabil militar turc a declarat că două avioane de luptă s-au apropiat astăzi de frontiera cu Turcia dinspre Siria și că au fost avertizate că încalcă spațiul aerian al Turciei, potrivit Reuters. Armata turcă susține că a trimis zece avertismente în decurs de cinci minute în legătură cu violarea spațiului aerian al Turciei înainte de a deschide focul. Două avioane F-16 ale aviației turce, care patrulau de-a lungul frontierei Turciei cu Siria, au fost implicate în acest incident.

Moscova susține că poate să probeze, prin sistemele sale de supraveghere, că avionul doborât nu a încălcat spațiul aerian al Turciei. Aparatul de zbor a fost lovit de tiruri în timp ce se afla la o altitudine de 6.000 de metri, susține în același timp Ministerul Apărării rus. “Circumstanțele prăbușirii avionului sunt pe cale să fie stabilite”, adaugă instituția.

Potrivit presei turce, unul din cei doi piloți a fost capturat de către rebeli în Siria. Aceeași informație a fost transmisă și de un reprezentant al rebelilor sirieni, citat de DPA. Unul din cei doi piloți s-ar afla în mâinile forțelor turkmene din nordul Siriei, care îl caută acum și pe cel de-al doilea pilot, după cum a relatat CNN Turk, citat de Reuters. Conform ziarului Hurriyet, avionul a căzut în zona unei tabere de corturi din localitatea Yamadi (provincia Latakia), unde locuiesc turkmeni sirieni. EFE relatează că elicoptere ruse au început să survoleze zona Jabal Turkman, situată în nordul Siriei și aflată în apropiere de frontiera cu Turcia, unde ar fi fost reperați cei doi piloți în momentul catapultării.
O filmare şocantă arată că rebelii sirieni i-au omorât pe cei doi piloţi ruşi.

O reuniune extraordinară a NATO va avea loc astăzi, la ora 16:00 GMT, la cererea Turciei, în urma incidentului de la granița turco-siriană unde un avion rus de vânătoare Su-24 a fost doborât de aviația turcă, Ankara susținând că aparatul a încălcat spațiul aerian turc, transmit AFP și RIA Novosti.
   

Ti-a placut articolul?

Comentarii