Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:50 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Știu asta polițiștii și jandarmii? Ce unități de cazare și pregătire are, în administrare, MAI pe litoral

ro

05 Jul, 2016 04:49 59743 Marime text
Ministerul Afacerilor Interne a făcut oficială, acum câteva zile, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, lista cu unităţile de cazare şi pregătire aflate în administrarea sa şi modul în care angajaţii săi pot ajunge în acestea, de pe litoralul românesc al Mării Negre.
 
Toate cele cinci unități se află în Saturn, Neptun, Eforie Nord și Mamaia.
Oficializarea s-a făcut prin Ordinul nr. 99/2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 243/2011 intrat în vigoare de la 30 iunie anul acesta.
 
Actul normativ la care facem reperire spune că unităţile de cazare şi pregătire pot fi folosite, în limita disponibilităţii locurilor de cazare, ca amenajări recreative şi/sau sportive, în alte situaţii decât cele în care personalul se află în interesul serviciului.
Totdată repartizarea locurilor de cazare din unităţile de cazare respective, cu excepţia centrelor de pregătire şi recuperare/refacere a capacităţii de muncă «Diana» - staţiunea Saturn şi «Meridian» - staţiunea Mamaia din judeţul Constanţa, se face de către şefii unităţilor de administrare sau de către persoanele desemnate de aceştia, la solicitarea directă a personalului interesat.
Ordinul în cauză mai precizează că repartizarea locurilor de cazare în centrele de pregătire şi recuperare/refacere a capacităţii de muncă «Diana» - staţiunea Saturn şi «Meridian» - staţiunea Mamaia din judeţul Constanţa se face anual, până la data de 15 mai, de către Direcţia generală logistică, care transmite structurilor numărul de locuri repartizate.
 
Repartizarea locurilor de cazare la centrele şi bazele de pregătire şi recuperare/refacere a capacităţii de muncă se face în funcţie de disponibilităţi, în baza solicitărilor. Locurile de cazare disponibile pot fi puse la dispoziţie şi personalului din afara Ministerului Afacerilor Interne, cu aprobarea ordonatorului de credite care are în administrare unităţile respective.
Copiii care sunt în întreţinerea personalului Ministerului Afacerilor Interne beneficiază de cazare gratuită dacă nu solicită loc separat. Pentru copiii care au vârsta de peste 16 ani se achită 10% din tariful de cazare, dacă prezintă documente din care să reiasă că se află în întreţinerea personalului Ministerului Afacerilor Interne.
 
Iată în continuare lista completă, cine le administrează, şi modul de finanţare:
Direcţia generală de Logistică-Direcţia Administrativă
1. Complex de agrement Diana- Saturn-Mangalia; 434 locuri din care 416 categoria I; 18 categoria II.
2. Complex de agrement Meridian-Mamaia; 640 locuri, din care 544 categoria I; 96 categoria II.
3. Baza de pregătire și recuperare/refacere a capacității de muncă Piersicul, Neptun; 40 locuri, toate categoria I.
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
Baza de pregătire-Eforie Nord, capacitate 12 locuri, categoria II.
Inspectoratul General al Poliţiei Române;
Cămin Mamaia, 8 locuri, categoria I, adresa Mamaia, Vila 23.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nik 31 Jul, 2017 09:08 De ce nu vin aceste adrese cu locurile de cazare la care sa fie atașată lista cu întreg personalul sectorului sa se ia la cunoștință pe baza de semnătura?
  • Nik 31 Jul, 2017 09:05 Niciodată adresele cu locuri de cazare trimise de Directia Generala de Logistica nu ajung la cei din operativ care muncesc în adevăratul sens al cuvântului. Aceste adrese se opresc la cei care pun primii mana pe ele. In fiecare an sunt cam aceleași persoane care beneficiază de aceste drepturi.
  • Doru 07 Jul, 2016 07:07 Ce mai vorbim? Dupa 15 ani de MAI am avut nevoie de cazare la Bucuresti. Am făcut raport, am luat legătura cu cei de acolo, am avut ordinul de serviciu, mi s-a confirmat că pot merge. Cand am ajuns, surpriza....nu mai aveam nimic. Am fost umilit, iar când mi-am arătat dezamăgirea au chemat patrula că am făcut scandal. M-au lăsat în stradă ca pe prost. De atunci pentru mine e lege : nu mai pun botul la " beneficiile" date de MAI.
  • ?????? 06 Jul, 2016 21:48 Locurile se împart între puturosii de chestori si besinosii de comisaru sefi si familiile lor, iar ce raman trimit in teritoriu de unde le ciupesc cei de la cadre si cu ce mai ramane scot ochii celor care ay noroc la tragerea la sorti
  • nu vreau 06 Jul, 2016 17:12 Ce tot vb k nu sunt locuri, sunt in mai, iune si octombrie(pt prosti), in iulie si august sunt rezervate pt. mangustele burtoase cu stele si prietenii lor.
  • Andreea 06 Jul, 2016 11:48 Daca nu prinzi, presupun ca ajungi ca noi, restul din privat: sa platesti pretul vacantei fara favoruri de la stat. Ghici cine plateste pt subventiile acestea ale bugetarilor, indiferent de sector :). Asa ca... nu va mai plangeti ;)
  • ion 06 Jul, 2016 10:43 Da cum sa prinzi daca sunt aceeasi abonatii in fiecare an .
  • Cojocaru Danut 05 Jul, 2016 19:04 In 22 de ani de serviciu am reusit sa prind o singura data bilet la Meridiam Mamaia. In rest nu indeplinesti conditiile sau nu sunt locuri.