Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Şobolanul rege” revine în programul Teatrului de Stat Constanţa

ro

14 Nov, 2016 11:39 2069 Marime text
Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19.00, la „Şobolanul rege”, o piesă a dramaturgului român care trăieşte în Franţa, Matei Vişniec.

În prezent, actorii repetă în limba franceză această piesă, pregătind reprezentanţiile pentru Festivalul de la Avignon, din iulie 2017.
Spectacolul a fost jucat în premieră pe ţară la Constanţa, în stagiunea trecută şi suscită un mare interes al publicului datorită interpretării actorilor Iulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochiţei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Ana Maria Ştefan, regiei semnate de Radu Dinulescu, scenografiei Sandei Mitache, muzicii lui Mihnea Brumariu şi montajelor video realizate de Alexandru Bibere.

Într-un loc din Balcani se războiesc, concret, cu gloanţe şi sânge, două tabere care fraternizează în fiecare seară, în faţa televizorului, îşi vând arme şi muniţie una alteia şi ar face orice pentru mediatizarea conflictului lor. Este o lume urâtă şi nebună, a cărei interfaţă cu publicul o reprezintă jurnalistul, interpretat de Iulian Enache. Obiectivul său devine, pe parcurs, câştigarea coroanei de rege al audienţei, a primului loc în jurnalele de ştiri.

Dramaturgul Matei Vişniec, totodată jurnalist la Radio France International, cunoaşte din interior provocările actuale ale acestei meserii, felul în care jurnalismul senzaţionalist a ajuns să reprezinte esenţa mizeriei umane, aşa cum şobolanul este imaginea absolută a murdăriei.

Alianţa cu şobolănimea – reprezentată pe scenă de Maria Lupu, într-un costum respingător – este fatală pentru umanitate.

Duminică, 20 noiembrie, de la ora 19.00, la cererea publicului, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a programat din nou celebra comedie a lui Tudor Muşatescu, „Titanic Vals”.

„Vă rog să nu mă votaţi!”, este îndemnul sincer al candidatului Spirache Necşulescu.

În rolul lui Spirache joacă Liviu Manolache, iar alături de el urcă pe scenă Cristina Oprean, Ileana Ploscaru, Florina Stănculeţ, Dana Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Georgiana Rusu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Dan Cojocaru, Nicodim Ungureanu, Ana Maria Ştefan, Liliana Bărăscu, Florentin Roman, Gelu Ciobanu.

Regia artistică este semnată de Cristian Şofron, costumele, de Ema Gavrilă, iar decorurile, de Constantin Ciubotariu.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii