De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:02 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sinaxar 17 ianuarie 2016 Este pomenit unul din marii sfinți ai ortodocșilor și catolicilor. Cui spunem La mulți ani

ro

17 Jan, 2016 00:08 912 Marime text
Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251 Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Este socotit a fi întemeietorul vieţii monahale, şi este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieţii călugăreşti.
 
Acest mare luminator al credinţei a fost fiul unor ţărani creştini înstăriţi. În acest mediu a deprins calea credinţei. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinţilor săi, întrebându-se despre drumul sau în viaţă, fericitul a auzit în biserica cuvintele lui Hristos: “Dacă voiești să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, şi-a împărţit averea la săraci, şi-a încredinţat sora unei comunităţi de fecioare şi s-a retras în singurătate.
 
După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povăţuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deşertului. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavoleşti. Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunităţi monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria şi Sketis.
 
După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creştinilor prigoniţi din cauza persecuţiei lui Maximin, Antonie se stabileşte în 312 în adâncul deşertului, pe muntele Kolzim. Aici a rămas sfântul până la sfârşitul vieţii, împreună cu doi ucenici, nemaiparasindu-şi locul decât pentru a-şi vizită discipolii şi pentru a două să călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianişti.
 
Sfântul Antonie a trecut la cele veşnice în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.
Sursă: CrestinOrtodox.ro
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii