Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
00:41 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiripesurse.ro Şeful CCIR cere statului eforturi mai mari pentru promovarea externă a companiilor

ro

06 Jul, 2015 13:53 690 Marime text
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, cere statului român să facă eforturi mai mari pentru pentru promovarea externă a companiilor, informează ştiripesurse.ro.

“Cred că s-a ajuns la o anumită saturaţie pe spaţiul intracomunitar, trebuie ieşit în afară, iar statul trebuie să vină în sprijinul companiilor. Se impun noi abordări, prin facilitarea de parteneriate cu companii din diverse ţări”, a declarat Mihai Daraban.

Potrivit preşedintelui CCIR, în România sunt circa 22.000 de exportatori.
“Primii 1.000 deţin 82,4% din exportul României, ca să nu mai vorbesc că primele cinci companii deţin 14,4% din exporturi. În primele 100 sunt doar trei firme cu capital românesc, deci trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre, avem mult de lucru”, a spus Mihai Daraban.

De asemenea, pentru a suplini lipsa de finanţare din sistemul bancar, preşedintele CCIR încurajează companiile să se orienteze fie către piaţa de capital, fie către parteneriate externe.
Integral pe ştiripesurse.ro
Sursa: ştiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii