Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:55 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Scrisoarea lui Mazăre către constănţeni, „o manipulare grosolană” Ieftinirea gigacaloriei, pretext pentru preluarea Portului?

ro

30 Apr, 2014 18:04 1865 Marime text
Zeci de mii de constănţeni au primit, pe 25 aprilie, aşadar în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, o scrisoare prin care primarul Radu Mazăre explică de ce în opinia sa este imperios necesară preluarea unui nou pachet de acţiuni din Portul Constanţa. Demersul edilului şef a venit după ce el şi Consiliul Local Municipal Constanţa nu au fost iniţial de acord cu o eventuală consultare a cetăţenilor pe marginea acestui subiect. „Hristos a Înviat! Înainte de toate, vreau să-ți urez sănătate, viață lungă și fericire. Îți scriu în numele meu și al Consiliului Local. Vreau să te informez despre momentul extrem de important prin care trece orașul nostru și vreau să-ți cer, în același timp, sprijinul, dacă și tu consideri că ceea ce vreau să facem este un lucru bun pentru noi și pentru viitorul copiilor nostri. În aceste zile se poartă bătălia pentru descentralizarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Începând cu 2008, (în urma legii inițiate de parlamentarii PSD), Primăria Municipiului Constanța deține 20%, iar Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, are 60%. Întotdeauna am considerat că locuitorii Constanței sunt cei care au contribuit cel mai mult la contruirea și dezvoltarea portului și cei care trebuie, prin autoritatea locală, să dețină cât mai multe acțiuni ale acestuia”, îşi începe Mazăre epistola.

În scrisoarea cu pricina, edilul şef promite ca, odată cu preluarea unui nou pachet de acţiuni, „toți banii reveniți municipalității din profitul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța să fie dirijați pentru creșterea subvenției la energia termică”. „În acest fel, din calculele noastre preliminare, toți cei care primesc subvenție la energia termică vor avea de plătit, în iarna care vine, facturi cu 20-25% mai mici. În plus, vom crește și plafonul de venit pe mebru de familie și vom mai elimina din restricțiile de acordare existente, în așa fel încât vom scădea factura cu 20-25% pentru alte încă 25.000-30.000 de familii care până acum nu au primit subvenție deloc”, mai menţionează primarul Constanţei în scrisoarea pe care constănţenii au primit-o, subliniem, în plină campanie electorală. Cum comentează parlamentarii constănţeni acest demers?



Ei bine, deputatul FC Dănuţ Culeţu a afirmat că, din punctul său de vedere, „constănţenii nu vor avea niciun beneficiu după preluarea acestui nou pachet de acţiuni, la fel cum s-a întâmplat odată cu preluarea, în 2008, a pachetului de 29%”. Parlamentarul consideră că trimiterea acestei scrisori în timpul campaniei electorale, precum şi recentele demersuri ale municipalităţii de preluare a pachetului de acţiuni „au un puternic substrat polituc”. „Mesajul este acela că trebuie aduse voturi pentru PSD. Însă îi rog pe constănţeni să fie mai sceptici în timpul campaniiilor electorale şi să se gândească dacă promisiunile lui Mazăre din campanii s-au adeverit realmente”, a menţionat Culeţu.
Nu mai puţin important, deputatul FC a subliniat că, „în contextul tensiunilor politice externe din jurul Ucrainei nu e indicat ca managementul portuar să ajungă pe mâna unei administraţii locale, e mai bine să rămână sub autoritatea Guvernului”.



„Mazăre va distruge Portul Constanţa”

Deputatul PMP Florin Gheorghe a fost, şi el, destul de vehement în ce priveşte scrisoarea primarului Mazăre. „Primarul Constanţei ne-a obişnuit cu epistolele, amăgeşte oamenii sub false pretexte. Aşa cum reuşesc ceilalţi primari din ţară să subvenţioneze gigacaloria fără să aibă portul, aşa ar trebui să poată să facă şi Mazăre. Poate că pentru asta RADET ar trebui să nu mai sponsorizeze echipe sportive şi un anumit post TV”, a explicat Florin Gheorghe.
Parlamentarul constănţean a adăugat: „Mazăre va distruge Portul Constanţa, la fel cum a distrus acest oraş”.



„Un demers manipulatoriu, o manipulare grosolană”

Senatorul Gigi Chiru, liderul Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, consideră că faptul că scrisoarea lui Mazăre către constănţeni a fost trimisă în campanie electorală „este un demers manipulatoriu, o manipulare grosolană”. „Dacă demersul de preluare a acestui nou pachet se va concretiza, asta nu va face decât să pună în dificultate activitatea portuară şi agenţii economici”.



„Un gest total neelegant, un gest electoral”

Deputatul liberal Mihai Lupu susţine că „trimiterea acestei scrisori într-un astfel de moment este un gest total neelegant, un gest electoral”. „Cred că guvernanţii, la nivel de CSAT şi de Guvern ar face un gest inconştient dacă ar fi de acord ca munipalitatea să-şi majoreze pachetul de acţiuni deţinute în Portul Constanţa în contextul în care politica externă din jurul Mării Negre este foarte tensionată acum”.

Menţionăm că am încercat ca, prin intermediul unui mesaj trimis pe telefonul mobil, să aflăm şi punctul de vedere al primarului Radu Mazăre, dar acesta nu a răspuns nicicum. În eventualitatea în care va transmite un punct de vedere, acesta va fi ulterior publicat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantenii pacaliti 01 May, 2014 18:35 pai ne.a pacali odata in campania electorala: a spus ca reduce gkal construind un CET nou.heloooo.....unde.i cet-ul dom'le primar ????? acum iar ne minti ? ESTI UN MARE MINCINOS ! MINTI,MINTI,MINTI !
  • gogu 01 May, 2014 08:29 Pai hai si noi astia din Ploiesti sa luam rafinariile ca doar noi le-am construit. Mars la cotet
  • bascalie 30 Apr, 2014 20:12 epistola e bagabonteala pe fata