Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvare întârziată de simularea unui mare cutremur

ro

02 Nov, 2016 07:29 1787 Marime text
Amplul exerciţiu de simulare a intervenţiei în cazul unui cutremur cu magnitudine peste 7 ar fi motivul pentru care ieri, la Iaşi, o femeie a aşteptat mai mult de patru ore sosirea ambulanţei. Reprezentanţii serviciului spun că jumătate din efectiv a fost mobilizat pentru exerciţiul organizat la nivel naţional, transmite Digi24.ro.
 
Oamenii dintr-un sat aflat la mai puţin de zece kilometri de Iaşi sunt furioşi. Spun că angajaţii Ambulanţei au ignorat apelurile lor de a ajuta o femeie căzută pe drum: „Când am văzut doamna căzută în drum, am dat telefon la 112. Ambulanţierul mi-a zis că nu are timp să vină şi să aşteptăm.”
 
„A zis să aştepte că nu au maşini,”spune un localnic citat de Digi 24.
 
Prin urmare, localnicii au ajutat-o cum au putut pe femeia care tremura de frig, la 4 grade Celsius. Salvarea a ajuns la mai mult de patru ore de la primul apel. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Iași spun că întârzierea a fost provocată de simularea de cutremur desfăşurată la nivel naţional de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din MAI.
 
„Aceasta a dus la perturbări în activitatea noastră normală prin deplasarea a jumătate din efectiv către locurile unde avea loc exerciţiul,”afirmă managerul Serviciului de Ambulanţă Județean Iaşi, Florin Agapi.
 
Pacienta preluată cu întârziere de ambulanţă a fost transportată la spital.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii