Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:02 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Programul IPS Teodosie în perioada 29-30 ianuarie

ro

28 Jan, 2014 13:35 928 Marime text
Mâine, 29 ianuarie, începând cu ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara.

Joi, 30 ianuarie, începând cu ora 9.00, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța (Str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, zona Cireșica).

Hramul bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Constanţa a fost ales de părintele Vechiu Neagu, fost slujitor al bisericii „Adormirea Maicii Domnului II”. În alegerea ocrotitorului bisericii s-a ţinut cont de amplasarea aşezământului de cult în apropierea Campusului universitar şi de faptul că Sfinţii Trei Ierarhi sunt ocrotitori ai învăţământul teologic.

Iniţial, slujbele se oficiau într-o capelă amenajată într-o fostă cantină. Construcţia lăcaşului de cult a început în anul 1995 când a fost turnată fundaţia, după ce, pe 4 decembrie 1994, a avut loc slujba de sfinţire a locului. Biserica, construită în formă de cruce, în stil brâncovenesc, are lungimea de 34 de metri, lăţimea de 20 de metri şi înălţimea de 32 de metri. Sfințirea ei a fost săvârşită de IPS Teodosie în noaptea Învierii, 11 aprilie, în anul 2003.
Pictura bisericii, în frescă, a început în urmă cu 3 ani de către pictorul Ovidiu Napoleon Brandea, iar catapeteasma este realizată cu icoane în ferecătură, tratate în stil neoclasic. Construcţia aşezământului este realizată în plan treflat, în stil tradiţional românesc.

În zilele împăratului Alexie Comnen, secolul XI, între teologi au apărut neînţelegeri referitoare la cinstirea acordată celor Trei Sfinţi Ierarhi, propunându-se diverse ierarhii. Pentru a pune capăt disputei, sfinţii s-au arătat, unul câte unul, apoi toţi trei arhiereului Ioan care păstorea cetatea Evhaitenilor. Atunci, sfinţii i-au spus ierarhului: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se ceartă să nu se mai certe pentru noi. Serbaţi-ne într-o singură zi şi ne prăznuiţi cu bună-cuviinţă”.
Ierarhul a făcut precum îi porunciseră sfinţii. În stabilirea datei de prăznuire, a plecat de la ideea că în luna ianuarie sunt prăznuiţi toţi cei trei sfinţi: Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Grigorie Teologul pe 25 ianuarie, iar Ioan Gură de Aur (aducerea moaştelor), pe 27 ianuarie, de aceea a ales o dată de serbare comună în luna lui Gerar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii