Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:44 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pompierii de la ISU Dobrogea, prezenţi la manifestările organizate în acest weekend

ro

29 Nov, 2017 14:52 422 Marime text
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa va participa, ca în fiecare an, la manifestările organizate pentru sărbătorirea hramului Mănăstirii Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României.

Pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, când au loc manifestările cu public numeros, pompierii militari sunt pregătiţi să intervină în orice moment pentru limitarea şi înlăturarea efectelor eventualelor situaţii de urgenţă.

Astfel, pe durata desfăşurării manifestărilor religioase se vor executa misiuni de supraveghere pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, iar la activităţile cu caracter militar va participa un pluton reprezentativ pentru defilare.

În acest sens, joi, 30 noiembrie, începând cu ora 07:00, două echipaje de pompieri militari vor fi dislocate din subunitate şi amplasate în vecinătatea Mănăstirii Peştera Sfântului Andrei,  pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite.

Vineri, 1 decembrie, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor participa la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României organizate la Monumentul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial din Cimitirul Central Constanţa.

Ceremonialul militar cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, se va încheia cu o paradă militară la care va participa personal și tehnică de intervenție aflate în dotarea pompierilor, începând cu ora 11:00, în fața Prefecturii judeţului Constanţa .
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii