Polițiștii constănțeni continuă activitățile informativ-preventive pe litoral şi în centrele de agrement pentru copii
Polițiștii constănțeni continuă activitățile informativ-preventive pe litoral şi în centrele de agrement
05 Aug, 2015 16:22
ZIUA de Constanta
1419
Marime text
Activităţile cu caracter preventiv se circumscriu Planulului de acţiune Litoral 2015, al campaniei „Fii cu ochii pe bunurile tale” şi „Brăţara de Vacanţă”.
Recomandările poliţiştilor se rezumă la următoarele aspecte:
Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate , nu lăsaţi pe plajă, lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.), păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, locul în care aţi lăsat bunurile personale (şezlongul/prosopul/cearceaful).
Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv, nu lăsaţi în interiorul maşinii bunuri de valoare (bagaje, poşete, obiecte de îmbrăcăminte, casetofoane, aparate foto, telefoane mobile etc.). Acestea sunt tentante pentru hoţi.
Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, pe plajă, în zonele aglomerate. (Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să se rătăcească ori să se accidenteze), asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor. Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.
Copiii să nu intre în discuţie cu persoane necunoscute, să nu se deplaseze după lăsarea întunericului sau să se joace în locuri virane, izolate, să evite grupurile de cerşetori, persoane aflate în stare de ebrietate sau vagabonzi.
Nu mergeţi pe plajă sau la piscină cu bijuterii ! Puteţi fi uşor deposedaţi de ele.
Nu vă lăsaţi atraşi în locuri ferite de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine) – puteţi fi cu uşurinţă ţinta unei tâhării.
Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa dumneavoastră, a familiei sau a bunurilor, apelaţi 112!
Sursa foto: Arhivă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii