Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:55 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Parchetul, sesizat de ANP în urma neregulilor descoperite la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

ro

03 Mar, 2015 17:40 752 Marime text
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost sesizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) cu privire la activitatea de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, după ce reprezentanţii ANP au stabilit că nu au fost respectate normele de primire şi depozitare ale unor medicamente.

Surse din cadrul ANP au precizat că la Spitalul Penitenciar Poarta Albă au fost identificate mai multe nereguli, în urma unor controale ce au avut loc în ultima parte a anului trecut, potrivit Mediafax.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a întocmit, în urma evaluărilor, un set de măsuri. Între acestea se numără sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu privire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, după ce s-a stabilit că anumite medicamente nu au fost primite, transportate şi depozitate, conform procedurilor.

Mai multe decât atât, conducerea Spitalului Penitenciar Poarta Albă a fost demisă, respectiv directorul închisorii, directorul medical şi şeful Serviciului siguranţa deţinerii.

Sursele din ANP au adăugat că a fost sesizată şi Comisia de disciplină, cu privire la activitatea a nouă funcţionari publici cu statut special de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, dar până la acest moment nu au fost finalizate cercetările.

La sfârşitul săptămânii trecute, postul de televiziune B1 a relatat că, dintr-un raport al ANP reiese faptul că afaceristul Cristi Borcea ar fi avut statut special la momentul în care s-a aflat în Spitalul Penitenciar Poarta Albă. În acest context se preciza că, ”pe lângă faptul că celula în care stă Cristi Borcea a fost renovată, avea mochetă pe jos, un televizor tip plasmă, un frigider, în perioada iernii a avut instalat un calorifer electric. De asemenea, Borcea avea acces şi la aparate de fitness, putând face mişcare cu ajutorul unei benzi de alergat şi al unei biciclete”.

Conform sursei citate, Borcea ar fi primit o cheie de la gardieni, care îi permitea accesul într-un loc în care era instalat un telefon.


Citeşte şi BORCEA NEAGĂ CĂ AR AVEA TRATAMENT PREFERENŢIAL ÎN PENITENCIARUL POARTA ALBĂ



Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?

Comentarii