Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:49 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Victor Ponta „Ordonanța privind Sănătatea, finalizată”

ro

26 Aug, 2015 13:33 491 Marime text
 
Premierul Victor Ponta a anunțat, astăzi, că ordonanța privind salariile din sistemul sanitar este finalizată și și-a exprimat speranța ca Sănătatea și Educația, cel puțin din punctul de vedere al salarizării, „să meargă împreună", scrie Agerpres.

„Avem ordonanța, e finalizată, prin care prevedem de la 1 octombrie creșterea cu 25% a salariilor actuale pentru tot personalul din sistemul sanitar. Vreau să fiu atât de clar încât toată lumea, care vrea să audă și să înțeleagă limba română, să înțeleagă. E vorba de salariile actuale, 25% la salariile actuale, nu la alte calcule, la alte povești, pentru toată lumea care lucrează în sistemul sanitar", a declarat Ponta, la începutul ședinței de Guvern.

În acest context, premierul a întrebat-o pe Rovana Plumb, ministrul Muncii, dacă a reușit să găsească resurse pentru majorări salariale și la asistenții sociali. La răspunsul ei că nu s-a putut acum, Ponta i-a transmis că așteaptă o soluție.

„Bun, vă aștept, atunci, cu o soluție, pentru că totuși asistenții sociali au activitate la fel de importantă din punctul meu de vedere, ca și cei din sistemul sanitar. Deci, vă rog să găsiți o soluție să păstrăm, totuși, un echilibru", i-a spus prim-ministrul Rovanei Plumb.

El s-a pronunțat totodată pentru continuarea reformelor din Sănătate. "Cred că mai este în continuare mult de făcut și (...) mergem mână în mână creșteri salariale cu reformă în sistem, așa cred că e normal. Dacă s-ar fi putut astăzi să facem cu 100%, cu 200%, aș fi făcut din toată inima, că era corect. Putem astăzi 25%, la anul 25%", a afirmat Ponta.

Premierul a vorbit despre necesitatea unei coordonări între salarizarea din sistemul sanitar și cea din Educație, având în vedere „importanța națională" a celor două domenii.

„Acesta este un reproș pe care mi-l asum și pe care (...) îl afirm și acum. (...) Educația și Sănătatea sunt cele două domenii nu doar de interes și de importanță națională, dar care trebuie să meargă împreună.

Atunci găsim soluția prin legea salarizării în sistemul bugetar, prin aplicarea acordurilor pe care le avem (...) în așa fel încât de fiecare dată Sănătatea și Educația să meargă cel puțin în zona salarială în același ritm, să nu apară discrepanțe între profesori și medici sau între personalul nedidactic și personalul auxiliar, iar asta este obligația noastră. (...) De acum încolo sper ca de fiecare dată tot ceea ce se adaugă la Educație să fie și la Sănătate și invers", a susținut premierul.




Sursa: Agerpres
Sursa foto: libertatea.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii