Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu scapă nimeni de Poliţie!

ro

20 Sep, 2015 12:54 1006 Marime text
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 132 de persoane şi au fost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
 
În perioada 11 – 18 septembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 132 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
 
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 32 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 100 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
 
 În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a încetat, fiind înlocuită cu măsura arestării preventive (în 6 cazuri), condamnarea cu suspendare a executării pedepsei (în două cazuri) şi cu arestul la domiciliu (în două cazuri)

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită, într-un caz, cu măsura condamnării cu suspendare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii