Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:27 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marşul Navei Şcoală Mircea a cuprins o escală la Muntele Athos

ro

31 Jul, 2013 18:25 1322 Marime text
Marşul de instrucţie al Navei Şcoală Mircea din această perioadă a cuprins şi o escală la Muntele Athos. Legătura dintre marinarii militari şi comunitatea monahală de pe Muntele Sfânt datează din anul 1923, când elevii şcolilor de marină de atunci au făcut prima escală, într-un voiaj de studii, iar ultima vizită la aceste mănăstiri a avut loc în anul 1933.

Delegaţia marinarilor militari, care a cuprins aproximativ 90 de persoane, a adus pe Sfântul Munte Athos în Arsanaua Prodromul spre sfinţire, în urmă cu câteva zile, copia icoanei Prodromiţa, pictată la Bucureşti pentru biserica ce se construieşte, în prezent, în curtea Statului Major al Forţelor Navale.
Originalul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Prodormiţa" a ajuns tot pe calea apelor, de la Iaşi la schitul românesc Prodromul de pe Muntele Athos, în urmă cu 150 de ani.

Cadeţii au putut vizita, în cele câteva zile ale escalei, Mănăstirile Marea Lavră, Iviru, Vatoped, dar şi Schitul Sf. Andrei, Peştera Sfântului Atanasie. O delegaţie condusă de contraamiralul de flotilă dr. Corneliu Bocai, comandantul marşului şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost primită la Careia, capitala administrativă a Sfântului Munte, de conducerea Muntelui Athos, într-o întâlnire inedită şi emoţionantă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii