Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mariana Gâju vs. ANI Curtea de Apel Constanţa s-ar putea pronunţa astăzi

ro

12 Mar, 2014 12:49 2425 Marime text

Curtea de Apel Constanţa ar putea da o decizie, astăzi, în dosarul în care primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, contestă raportul ANI. „Am avut astăzi termenul de prezentare şi am depus excepţia de neconstituţionalitate a deciziei ANI. Dacă nu vom găsi sprijin la nivel naţional, vom merge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Suntem mai mulţi primari de comune în această situaţie”, a declarat primarul Mariana Gâju. Amintim că Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, anul trecut, că primarul localităţii constănţene s-ar afla în stare de incompatibilitate „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii