Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptători din Constanţa Alex Filip, Mădălin Crăciunică şi Adrian Roşca evoluează în gala Superkombat de la Braşov

ro

20 Jun, 2016 17:41 4283 Marime text
Trei luptători constănţeni, Alex Filip, Mădălin Crăciunică şi Adrian Roşca, evoluează în gala Superkombat de la Braşov, care va avea loc pe 25 iunie. Alex Filip, de la CS Oyama Karate (antrenor, Marius Burlacu) îl întîlneşte la categoria super-mijlocie  (-77 kg) pe Levan Guruli (din Grecia). Mădălin Crăciunică (Keru Kento; antrenor, Lucian Stoicoci) se va duela la categoria mijlocie (-71 kg) cu Daniel Corbeanu (România), în vreme ce Adrian Roşca, de la CS Bogdan Ciubotariu (antrenor, Samir Regep), îl va avea ca adversar pe Bogdan Năstase (România), la categoria semigrea (-81 kg). De asemenea, la categoria semigrea plus (-86 kg), un sportiv originar din Mangalia, dar care acum se pregăteşte la clubul Ciprian Sora Bucureşti, Dumitru Ţopai, va lupta contra lui Manolis Roussakis (din Grecia).



Superkombat revine după aproape un deceniu la Braşov, în această sâmbătă, la Patinoarul Olimpic, cu o nouă gală incendiară dedicată unei confruntări România - Grecia, în timp ce în meciul cap de afiş al serii, urmaşul lui Cătălin Moroşanu, Dănuţ Hurduc, are şansa de a deveni al doilea tricolor din istorie care cucereşte titlul mondial New Heroes. Evenimentul care va începe de la ora 20.00 va programa un total de 11 dueluri. Gala va putea fi urmărită în direct pe Sport.ro, iar la nivel internaţional în reţeaua Fight Box HD.



Totodată, promotorul Eduard Irimia a anunţat că sportivii care vor să participe la viitoarele gale de selecţie Superkombat sunt aşteptaţi la Braşov pentru preselecţii: “Vom începe reality show-ul chiar odată cu gala care va avea loc în această sâmbătă”. Irimia a mai dezvăluit că noii eroi sosiţi prin intermediul reality show-ului vor lupta în deschiderea galelor de pe 30 iulie, de la Mamaia, unde Cătălin Moroşanu este cap de afiş, şi 6 august, la Comăneşti, eveniment cu ocazia căruia Ionuţ Iftimoaie se va retrage oficial din carieră chiar în oraşul său natal.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii