Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Isărescu - Un Guvern de tehnocrați, cu un premier tânăr, poate fi o soluție pentru actuala criză politică

ro

09 Nov, 2015 13:26 1353 Marime text
Un Guvern de tehnocrați, cu un premier tânăr, poate fi o soluție pentru actuala criză politică, însă cu un mandat clar și limitat la păstrarea stabilității macroeconomice, la asigurarea creșterii economice și la organizarea de alegeri liniștite și corecte, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței prind Raportul trimestrial asupra inflației.
 
„Șansele unui Guvern tehnocrat, înțeleg că sunt mari. În asemenea perioade, proba noastră este trecutul. Desigur, nu poți să iei trecutul și să îl extrapolezi. (...) Dar în trecut, în parametri dați de o criză politică, de potențialul unor tensiuni sociale mai puternice și nevoia de alegeri, eu cred că un guvern de tehnocrați poate face față, dacă i se dă un mandat clar și limitat. Nu poți să le ceri orice! Câteva obiective: alegeri clare, liniștite, păstrarea stabilității macroeconomice și creștere economică. Desigur și cu ambiția de a mai face ceva și pentru mediul de afaceri, pentru că stabilitate macro cu tensiuni micro nu este un lucru de durată. Va lua timp, cu reformele structurale. Cam greu le faci într-un an electoral. (...) Eu cred că este un lucru perfect fezabil", a subliniat Isărescu, potrivit Agerpres.

Sursa foto: b1.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii