Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis - „Toţi ajung la Bac şi cred că atunci totul este ok, dar nu este"

ro

03 Oct, 2016 14:51 1261 Marime text
Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a spus că există o „catastrofă de corelare" între ceea ce se întâmplă în sistemul de învăţământ şi piaţa forţei de muncă.


„Există nu o problemă, nu aş numi-o problemă a sistemului educaţional cu piaţa muncii, a sistemului universitar cu piaţa muncii, există o catastrofă naţională, o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii şi români şi străini cer forţă de muncă cu calificare, meseriaşi şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie? Rezultatul a fost o tragedie naţională", a spus şeful statului la Timişoara, la deschiderea noului an universitar. 

„Toţi ajung la Bac şi cred că atunci totul este ok, dar nu este. Anul trecut o jumătate de generaţie a picat la Bac. Anul acesta a fost mai bine, doar o treime de generaţie a picat la Bac, ori acest procent trebuie să fie infim. (...) Sistemul preuniversitar este neadaptat, prost orientat, foarte prost construit şi trebuie reconstruit din temelii”, a mai spus Iohannis. 


Totodată, Klaus Iohannis a declarat că trebuie crescută calitatea în mediul universitar.  În opinia sa, „dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic”.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii