Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracțiuni informatice și economice în domeniul jocurilor de noroc în valoare de 5.000.000 de euro

ro

30 Oct, 2015 11:59 2121 Marime text
 
Ieri, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat un număr de 96 percheziţii domiciliare  pe raza județelor Sălaj și Maramureș  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în savârşirea de infracțiuni informatice și economice în domeniul jocurilor de noroc.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă  că începând cu anul 2012, 13 persoane în calitate de administratori, asociaţi şi angajaţi ai SC Game Electronic SRL, SC Electro DSL SRL şi SC Est Card Electronic SRL, SC Est Inter Com SRL şi SC Est Credit SRL ce au ca obiect principal de activitate „activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”, precum şi alte 52 persoane în calitate de asociaţi sau administratori în fapt sau în drept a mai multor societăţi comerciale care deţin diferite baruri sau locaţii în care se află mai multe aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, au constituit şi au aderat la un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii unor infracţiuni informatice şi economice.
 
Astfel, o parte a membrilor grupului au accesat, fără drept, cu concursul administratorilor barurilor sau localurilor mai sus amintite,  sistemele informatice (aparate jocuri de noroc de tip slot - machine) instalate în aceste locaţii situate pe raza judeţelor  Sălaj şi Maramureş, prin folosirea de chei speciale care permiteau modificarea paginii principale în funcţie de care aparatul de jocuri electronice calcula algoritmul care setează procentul de câştig raportat la sumele de bani introduse în aparat şi înregistrate de contorul mecanic.
 
S-a reţinut faptul că  persoanele sus menţionate prin folosirea acestui procedeu, respectiv prin modificarea înregistrărilor electronice de pe pagina principală a aparatelor de jocuri de noroc şi-au însuşit sume importante de bani, constând în aceea că aparatele de jocuri de noroc nu mai eliberau sumele de bani, conform algoritmului softului original, clienţilor care joacă la aceste aparate, ci membrilor grupului infracţional organizat.
 
De asemenea, s-a reţinut faptul că membrii grupului au obţinut  sume mari de bani, care erau scoşi din evidenţa contabilă prin modificarea paginii electronice şi implicit, a contorului mecanic care evidenţiază sumele de bani intrate şi ieşite din aparat.
 
A rezultat faptul că suspectul  D. S. L. şi inculpatul Paneş Remus Claudiu sunt asociaţi ai SC Electro DSL SRL, care deţin în administrare un număr de 192 aparate de tip slot-machine pe raza judeţelor Sălaj si Bistriţa Năsăud iar inculpatul Ciascai Radu Ovidiu este asociat împreună cu suspectul  D. S. L  în cadrul SC Game Electronics SRL, care deţine în administrare un număr de 56 aparate de tip slot-machine pe raza judeţelor Sălaj şi Maramureş.
 
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că suspectul  D. S. L şi inculpaţii Ciascai Radu Ovidiu şi Panes Remus Claudiu sunt administratori şi asociaţi la societăţile comerciale mai sus menţionate, fiind lideri ai acestui grup infracţional organizat, obţinând sume importante de bani din exploatarea vulnerabilităţilor sistemelor de înregistrare a sistemelor de joc şi neînregistrarea parţială a veniturilor în documentelor financiar contabile, profiturile ilicite obţinute fiind utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri mobile şi imobile.
 
S-a reţinut că inculpaţii Covaci Paul-Grigore, Kiczel Robert, Coman Claudiu, Crişan Ionuţ Valeriu, Gâlgău Alexandru- Mircea erau membrii  grupului infracţional care modificau softul aparatelor de jocuri de noroc, prin folosirea unor dispozitive (chei) ce conţin un cip, necesare pentru accesarea neautorizată a aparatelor de jocuri de noroc şi ştergerea paginii principale din aparatul de jocuri de noroc în funcţie de care sistemul informatic din acesta calculează procentul cu sumele de bani care trebuie câştigate de către jucători.
 
Astfel, prin aducerea valorilor din aceasta pagină la 0, aparatul nu mai acorda câştiguri clienţilor până la introducerea în aparat a altor sume de bani.
 
Aceste operaţiuni se realizau în principiu la sfârşitul fiecărei luni, ocazie cu care se stabileau datele ce urmează a fi înregistrate în evidenţa contabilă, în concordanţă cu strategiile evazioniste urmărite, precum şi cu necesităţile de ascundere şi mascare a operaţiunilor de falsificare prin reflectarea parţială a câştigurilor băneşti încasate.
 
Respectivele date erau introduse în contabilitatea primară de către 4 angajate la SC Electro DSL SRL şi la SC Game Electronics SRL, datele fictive fiind comunicate de către inculpaţii Paneş Remuş Claudiu şi Coman Claudiu, după sustragerea sumelor de bani din aparatele de joc de tip slot-machine.
 
De asemenea, s-a reţinut faptul că angajatele mai sus menţionate ţineau evidenţa zilnică a sumelor reale rezultate la punctele de lucru şi stabileau datele nereale ce urmează a fi înscrise în documentele de evidenţă contabilă primară (serii mijloace de joc, indexuri contoare, aparate intrări/ieşiri, factorul de multiplicare, diferenţele dintre indexuri, soldul impulsurilor şi preţul / impuls).
 
În urma activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au investit sumele de bani obţinute din desfăşurarea activităţii infracţionale în achiziţionarea  unor proprietăţi imobiliare, autoturisme de lux, bijuterii, aceştia depunând, totodată, periodic, sume de bani în diverse valute la diferite unităţi bancare pe raza judeţului Sălaj.
 
De asemenea, pentru a nu apărea în evidenţa contabilă sumele de bani jucate la aparat prin folosirea altor dispozitive, se modifica contorul mecanic al aparatului, realizându-se o diferenţă de aproximativ 1.000 de lei între sumele de bani jucate şi cele câştigate de clienţi, deşi aceste sume nu erau eliberate  în realitate.
 
De asemenea, s-a reţinut  faptul că activitatea infracţională desfăşurată de către membrii  grupului s-a desfăşurat cu precădere în mai multe locaţii aparţinând de SC Electro DSL SRL şi la SC Game Electronics SRL sau în mai multe locaţii administrate de către ceilalţi membrii ai grupului de crimă organizată, unde se află închiriate aparate de tip slot-machine aparţinând suspectului  D. S. L. şi inculpatului Ciascai Radu Ovidiu, aparate care ulterior erau modificate în vederea diminuării cuantumului real al profiturilor obţinute.
 
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 25,830 de kg. de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare și laptopuri, 40 memory-stick-uri precum și un seif în care se se găsesc încă câteva sute de mii de euro.
 
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 5.000.000 de euro.
 
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore  unui număr de 7 inculpaţi urmând să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj.
 
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Hunedoara, Oradea, Satu Mare, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiști de frontieră, specialiști ai Direcției Generale Anticorupție și jandarmi.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.



Sursa foto: stiri.com.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii