Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:42 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Hackerul „Guccifer” a fost extrădat din România

ro

02 Apr, 2016 18:14 800 Marime text
 
Hackerul român cunoscut drept „Guccifer” sau „Micul Fum”, care a postat pe internet emailuri neoficiale trimise fostului secretar de stat Hillary Clinton, a fost extrădat din România.
 
Acesta a fost prezentat ieri pentru prima dată în fața unui tribunal federal din Statele Unite ale Americii, informează Reuters.
 
Marcel Lazăr în vârstă de 44 ani  are de înfruntat nouă capete de acuzare, dintre care trei privind accesul neautorizat la computere protejate, a anunțat într-un comunicat Departamentul de Justiție din SUA, notează agerpres.ro.
 
În rechizitoriu se arată faptul că Marcel Lazăr zis și Guccifer a „spart emailurile și conturile de pe rețelele de socializare ale unor victime de înalt nivel, inclusiv un membru de familie a doi foști președinți americani, un fost membru al Cabinetului SUA, un fost membru al statului major SUA și un fost consilier prezidențial”, conform comunicatului.
 
„Guccifer” a devenit celebru în 2013 după ce a clamat responsabilitatea pentru spargerea emailurilor familiei lui George W.Bush și a postat lucrări artistice ale fostului președinte al SUA, inclusiv autoportrete în cada de baie. El este șofer de taxi și a fost arestat în București în ianuarie 2014.
 
La București, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, pe 4 martie, cererea de extrădare a hackerului Marcel Lehel Lazăr, în Statele Unite ale Americii. ÎCCJ a admis astfel contestația Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara față de decizia instanței inferioare și a dispus arestarea în vederea predării a lui Marcel Lehel Lazăr, care a violat corespondența electronică a mai multor personalități americane, cel mai mediatizat caz fiind al lui Colin Powell.  Potrivit deciziei instanței supreme, magistrații au dispus predarea temporară a lui Marcel Lehel Lazăr, pe perioada desfășurării procedurilor judiciare, dar nu mai mult de 18 luni de la data preluării acestuia de către autoritățile statului solicitant.
 
FBI-ul a cerut oficial extrădarea lui Marcel Lazăr Lehel, pentru a răspunde în față unui tribunal din Statele Unite ale Americii pentru că ar fi spart conturile de e-mail ale unor personalități și ar fi dezvăluit corespondența lor privată.
 
„Guciffer” a spart și conturi de e-mail ale unor oficiali americani, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush și Rockefeller, dar și ale unor vedete din SUA. De asemenea, acesta a spart și conturile de e-mail și Facebook ale unor vedete din România.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii