Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:22 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Guvernul a aprobat eliminarea obligativității ștampilei pentru firme și persoane fizice

ro

15 Jul, 2015 16:53 629 Marime text
 
Guvernul a decis astăzi eliminarea obligativității ștampilei pentru persoane fizice și juridice de drept privat, informează Biroul de presă al Executivului.

„Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ștampilei atât pe declarațiile, cererile și alte documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat, așa cum sunt definite în Codul civil, precum și de către entitățile fără personalitate juridică, la instituții sau autorități publice, cât și pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entități sau persoane. Regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ștampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent. Măsura are scopul să reducă birocrația și să simplifice regulile administrative", precizează sursa citată.

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative.

Ti-a placut articolul?

Comentarii