Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Oprea - Aș fi preferat ca UNPR să meargă pe picioarele sale

ro

12 Jul, 2016 23:12 1703 Marime text
În această seară, în urmă cu puţin timp, pe pagina sa de Facebook, Gabriel Oprea, cel care a condus UNPR până în urmă cu doar câteva luni, îşi exprimă dezaprobarea faţă de decizia de a fuziona cu PMP. Mai mult de atât, Oprea contrazice şi comunicatul PNL în care se spunea că fostul vicepremier are o relaţie privilegiată cu Traian Băsescu.

„Nu aș fi comentat nimic despre decizia conducerii UNPR privind fuziunea cu PMP. O fac, totuși, pentru că există un comunicat al PNL în care sunt câteva neadevaruri care trebuie demontate.

În primul rând, nu am avut niciun rol în decizia pe care a luat-o UNPR. Nu mai sunt membru al partidului și nu particip la luarea deciziilor în partid. Demisia mea din UNPR nu este un act formal sau un gest de imagine, ci este o realitate cât se poate de concretă. Sunt un om serios și, dacă spun un lucru, așa fac.

În al doilea rând, nu aș fi avut cum să particip la această decizie de vreme ce ea nu reflectă opiniile mele. Personal, îmi pare rău că proiectul UNPR, ca partid de sine stătător, dispare. Dincolo de unele critici nejustificate, cred că e important să nu uităm că UNPR a păstrat stabilitatea României și a ajutat-o să rămână pe drumul cel bun în toate domeniile vitale pentru societate. Îmi pare rău că munca mea și a multor colegi se transformă în zestrea unei fuziuni de conjunctură. Aș fi preferat ca UNPR să meargă pe picioarele sale. Știu că era greu, dar succesul nu vine niciodată din soluțiile facile.

În al treilea rând, ideea unei relații privilegiate cu Traian Băsescu este inca un neadevar. Și mă miră că tocmai PNL lansează în spațiul public astfel de ipoteze. Traian Băsescu a fost președintele României și l-am sprijinit în tot ceea ce ține de siguranța națională, așa cum fac și în cazul lui Klaus Iohannis. Am făcut acest lucru din convingerea mea de militar și nu din rațiuni politice. Iar acest lucru îl pot confirma foarte mulți din liderii PNL care presupun că nici nu au văzut acest comunicat înainte de a fi transmis presei. Nu îi sunt dator cu nimic lui Traian Băsescu și nici el mie. Ne respectăm, dar nu vedem lucrurile în același fel atunci când vine vorba despre România.

În privința deciziei UNPR, nu am nimic de spus în plus. Sper doar ca liderii partidului să-și fi făcut toate calculele și să nu fi închis prematur drumul unui proiect în care foarte mulți români au crezut și cred în continuare”, a scris, pe Facebook, Gabriel Oprea.



Citeşte şi  UPDATE 4. Palaz – „Vom fi o forţă”: PMP, fuziune cu UNPR!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii