Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:04 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Formidabila intuiție a unei fetițe accidentate pe trotuar. Cum i-a făcut pe polițiștii de la Rutieră să se minuneze și să-l găsească pe făptaș

ro

17 Feb, 2017 14:53 18094 Marime text
Agentul de poliţie Marian Godină a revenit, pe pagina sa de Facebook, cu o nouă postare în care povestește o întâmplare prin care a trecut la locul unui accident cu o fetiță de șapte ani lovită.

„La spitalul de copii se prezentase o mamă a cărei fetiță fusese lovită de o mașină. Medicii au anunțat poliția, așa că m-am dus acolo împreună cu colegul meu. Fetița avea șapte ani și, din fericire, avea doar niște julituri la genunchi. L-am lăsat pe colegul meu să audieze mama fetiței și eu m-am dus la mașina de poliție pentru a completa alte documente. În timp ce scriam, colegul a venit și mi-a zis să intru și eu în spital, să asist la audiere:

-Vino să vezi ce n-ai văzut până acum! Am intrat în salon și colegul a rugat-o pe fetiță să-mi spună și mie exact ce i-a povestit și lui.
-Deci...of...și eu încep cu deci! Scuze! Fără deci. Veneam de la magazin, de unde îmi luasem revista mea preferată și mă îndreptam spre casă. Mergeam pe trotuar, normal! Doar nu vă gândeați că pe stradă! Și cum mergeam eu așa, cu gândul că în curând mă voi delecta cu revista mea, o mașină a dat cu spatele din parcare și m-a atins. M-a atins ușor, dar tot am căzut și m-am lovit la genunchi. Nu sunt eu sperioasă de fel, dar am țipat și șoferul s-a oprit. A coborât repede și a venit la mine să mă întrebe ce am pățit. Ha, ha, ha, ditamai bărbatul era mai speriat decât mine. I-am spus că sunt în regulă și că nu am pățit nimic, iar el a venit cu mine până acasă ca să se asigure că sunt în regulă. Ba chiar m-a șters pe genunchi și pe haine. I-am spus să se calmeze că nici nu mă mai doare. M-a mai rugat încă o dată să îl iert și a plecat. Eu am intrat în casă și i-am spus mamei ce am pățit și ea m-a adus la spital ca să se asigure că nu sunt lovită mai tare. Acum mi-a spus colegul dumneavoastră că acel domn nu trebuia să plece și trebuia să anunțe poliția. Așa mă oftic, că nici eu nu am știut, că aș fi sunat eu. Săracul om chiar nu a fost rău și nici nu a vrut să mă lovească. Acum o va păți urât, așa-i? 

Eram fascinat și uimit de vocabularul și inteligența fetiței. Văzând că e atât de isteață, mă gândeam că ne va fi mult mai ușor să-l găsim pe șoferul care părăsise locul accidentului, dar nici chiar atât de ușor pe cât s-a dovedit în final.

-Spune-ne, te rog, l-ai recunoaște dacă l-ai vedea iar? 
-Normal! Credeți că-s așa uitucă? Era un bărbat cam la 45 de ani, avea părul așa grizonant, sprâncene foarte groase, aproape unite, o barbă foarte mare, îngrijită, de înălțime medie...
-Și mașina știi de care era? 
-Da. Era o mașină albastră cu 4 uși.
-Era d-aia așa scurtă sau lungă?
-Nu era break. Era normală, cred că berlină îi zice, nu?

Colegul meu se uita la mine și râdea copios.

-Dacă tot știi că era berlină, nu știi și ce marcă era? 
-Nu era o marcă de renume, că aș fi știut. Dar voi nu puteți afla? Tata mi-a zis că mașinile au numerele ălea pentru a putea fi găsite de poliție. Așa cum avem noi CNP-urile.
-Noi putem să aflăm după numere, dar de unde să avem numărul? -Îl știe mama. 
-Păi mama de unde îl știe? 
-L-a notat pe revistă.
-De unde l-a avut? 
-I l-am spus eu când am intrat în casă”, scrie Marian Godină pe pagina sa de Facebook.


Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?

Comentarii