Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fără permis, dar cu alcoolemie, pe străzile din Constanţa. Arestat preventiv după ce a fugit de la locul unui accident

ro

24 Oct, 2016 14:35 1444 Marime text
La data de 22 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.C.R.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, pe 21 octombrie, a condus un Peugeot pe mai multe străzi din Constanța, iar, în jurul orelor 16.25, în timp ce se afla pe strada Dumbrăveni din Palazu Mare, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi A4, după care a fugit de la locul accidentului.

În urma verificărilor, a rezultat că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cu ocazia prelevării unei mostre biologice a rezultat o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge (inculpatul a refuzat prelevarea celei de-a doua doua mostră biologică).
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii