Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expert seismolog Cutremurele din Galaţi, provocate de reactivarea ueni falii

ro

06 Oct, 2013 15:45 1647 Marime text
Expertul seismolog Adrian Grigore de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă că seria de seisme din judeţul Galaţi este provocată de reactivarea unei falii tectonice din zonă.

"În afară de Vrancea, unde sunt cutremure de adâncime, pe teritoriul României sunt şi cutremure se suprafaţă, în zone precum Făgăraş, Banat - în urmă cu mai mulţi ani, acolo s-au simţit cutremure timp de vreo 10 zile, aşa că ele de la Galaţi nu sunt un fenomen ieşit din comun pentru noi, în Carei, Galaţi, Tulcea, în sudul Dobrogei", a explicat seismologul Adrian Grigore.

"În zona Izvoarele-Galaţi s-a reactivat o falie care este situată în apropiere de Izvoarele, care a mai dat cutremure de-a lungul timpul, dar acum este o activare ieşită din comun", spune expertul.

Acesta a precizat că la Izvoarele există o propagare şi un efect de amplificare la nivel local. Ddin cauza asta se simt foarte bine, datorită geologiei. Acest efect de amplificare face ca seismul să fie resimţit mai puternic acolo decât la Slobozia. Din păcate, nu putem opri acest fenomen. Este o activare a faliei seismice şi s-ar putea ca evenimentele seismice să mai dureze. E vorba de zile. În mod normal, după activitatea intensă din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă ar trebuie să ne aflăm undeva în zona descrescătoare a activităţii seismice", a mai spus Adrian Grigore.

"Cauzele, în acest moment, sunt naturale. Există un stres puternic în scoarţă care apare deoarece, acolo jos, plăcile tectonice se împing unele pe altele şi creează o presiune mare", a explicat expertul de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Acesta a precizat că în cercetarea făcută de institut se iau în calcul toate fenomenele produse în Galaţi, inclusiv inundaţiile puternice. "În ceea ce priveşte efectul apei asupra activităţii seismice trebuie să ştiţi că în acumulările de apă, atunci când ele se retrag, apare o seismicitate indusă. Poate să influenţeze seismicitatea şi faptul că aţi avut o inundaţie aici, este o ipoteză pe care o investigăm. Este vorba de o greutate care apare în plus", a spus Grigore.

"Faptul că aici se simt mai violent cutremurele pleacă de la faptul că în focar se degajă două tipuri de unde: undele seismice de tip B, care circulă cu o viteză de 7-8km pe secundă şi undele seismice de tip S, de forfetare, cele care se simt cel mai tare şi care au 70% din energia cutremurului, care vin mai în urmă pentru că se propagă cu 5-6km pe secundă. Aici, fiind aproape de suprafaţă evenimentul seismic, aceste două unde vin aproape simultan, pe o distanţă foarte mică între el. Aşa se explică izbitura pe verticală, cu zgomot, urmată de mişcarea laterală",  a mai explicat expertul.


Citeste mai mult pe RTV.NET
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii