Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:01 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ZIUAnews.ro Elena Udrea, întâlnire de taină cu Nicuşor Constantinescu în Portul Tomis

ro

27 Jul, 2015 13:12 1460 Marime text
 
Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, pare să se fi îndrăgostit de litoral, fiind surprinsă duminică seara în Constanţa, la terasa Reyna din Portul turistic Tomis.

Surpriza nu o constituie însă că fostul ministru este din nou pe litoral, ci persoanele cu care aceasta se afla la masă! Una dintre ele: Nicuşor Constantinescu, preşedintele fără drept de a merge la locul de muncă, în speţă Consiliul Judeţean Constanţa.

Amintim că, acum câtva timp, când Elena Udrea s-a aflat tot pe litoral, ea a mers la Inspectoratul Judeţean Constanţa pentru a da cu subsemnatul, declarând atunci că, mai nou, bea şi cafele cu Nicuşor Constantinescu sau cu Radu Mazăre, atunci când poate, cei trei simţindu-se probabil legaţi de o „durere" comună: problemele cu justiţia.

Revenind la întîlnirea de taină a Elenei Udrea, de precizat că în local au fost prezenţi mai mulţi body-guarzi, aşa încât curioşii să fie împiedicaţi să o deranjeze atât pe ea, cât şi pe cei aflaţi la masă cu fostul ministru.

Articol preluat integral de pe ZIUANews.ro
Sursa text + foto: ZIUANews.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii