Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:53 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Directorul general al CNE Cernavodă, sub control judiciar pentru 60 de zile

ro

19 Feb, 2016 14:48 1183 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.02.2016, față de inculpații:
 
         BUCUR IONEL, director general al Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, la data faptelor şi în prezent, în sarcina căruia s-au reţinut infracțiunile de:
         - abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (3 infracțiuni),
- conflict de interese (4 infracțiuni),
 
       NEGULICI ELENA-MARINELA, în prezent director economic al CNE Cernavodă, la data faptelor director economic al Societății Naționale "Nuclearelectrica" București, în sarcina căreia s-au reţinut infracțiunile de:
         - abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (3 infracțiuni),
- conflict de interese (3 infracțiuni),
 
         De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
 
      ENCICĂ IONEL, membru al comisiei de evaluare a ofertelor și șef serviciu protecție fizică și informații clasificate în cadrul CNE Cernavodă,  la data faptelor,  în sarcina căruia s-au reţinut infracțiunile de:
        - abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (3 infracțiuni),
- conflict de interese (4 infracțiuni),
 
         NICOLA LAURENȚIU-THEODOR, membru al comisiei de evaluare a ofertelor și șef birou protecție fizică și informații clasificate în cadrul CNE Cernavodă,  la data faptelor,  în sarcina căruia s-au reţinut două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
          OLTEANU MĂDĂLINA, director economic al CNE Cernavodă, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
 
DĂRĂMUȘ VICTOR, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
          În ordonanţele procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
   
În perioada ianuarie 2008 – mai 2014, inculpații Bucur Ionel, Negulici Elena-Marinela, Olteanu Mădălina, Encică Ionel, Nicola Laurențiu-Theodor, în calitate de persoane cu funcții de conducere din cadrul Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) și a sucursalei CNE Cernavodă, prin acțiuni sau inacțiuni concertate, au îndeplinit în mod defectuos sau nu au îndeplinit acte ce țin de atribuțiile de serviciu, în mai multe rânduri, în legătură cu atribuirea unui acord-cadru, având ca obiect servicii specifice de protecție fizică și monitorizare pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.
Acțiunile sau inacțiunile acestora au fost coordonate în vederea acordării, în mod preferențial, a serviciilor menționate către o societate controlată de inculpatul Dărămuș Victor, prin eludarea legislației în domeniul atribuirii contractelor de achiziție publică și a legislației speciale în domeniul încheierii și derulării contractelor ce necesită autorizații speciale din partea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), având în vedere că prin respectivul contract se gestionau informații clasificate.
De precizat este faptul că societatea respectivă nu întrunea condițiile necesare pentru negocierea și derularea acordului-cadru și a contractelor subsecvente, în lipsa autorizației de securitate industrială și a certificatului de securitate industrială emis ORNISS.
Concret, cei patru inculpați au urmărit sau după caz, au acceptat ca ceilalți participanți la procesul de achiziție (membrii ai Consiliului de Administrație, directori generali ai SNN, membrii ai serviciilor de achiziții) să îndeplinească defectuos acte ce țin de atribuțiile de serviciu, fără vinovăție, prin invocarea, de către compartimentul de specialitate, cu girul directorilor sus menționați, a unor false motive tehnice, pe fondul unei false urgențe, generată tocmai de inacțiunea anterioară a inculpaților.
Această conduită infracțională a avut scopul  de a atrage în mod fraudulos posibilitatea contractării cu un singur agent economic (sursă unică), ceea ce a condus în final la atribuirea contractului printr-o procedură neconcurențială, discriminatorie și lipsită de eficiență în cheltuirea banilor publici, contrar dispozițiilor exprese ale prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică.
Consecința directă a favorizării acestei societăți a fost autorizarea la plată, de către inculpații Bucur Ionel, Negulici Elena-Marinela și Encică Ionel, a sumei totale de 3.471.463 euro către societatea omului de afaceri, plăți care reprezintă prejudiciul adus Societății Naționale „Nuclearelectrica”/CNE Cernavodă, concomitent cu obținerea unui folos patrimonial necuvenit pentru firma respectivă.
 
Sursa foto: tvdobrogea.ro
 
 
În perioada noiembrie 2010 – mai 2014, inculpații Bucur Ionel Negulici Elena-Marinela și Encică Ionel, în calitate de proprietari ai unor apartamente dintr-un complex rezidențial situat în municipiul Constanța,  au beneficiat gratuit de servicii de pază din partea firmei inculpatului Dărămuș Victor, în condițiile în care societatea omului de afaceri avea în derulare contractul mai sus amintit.
În perioada aprilie 2012 – noiembrie 2015, inculpații Bucur Ionel, Encică Ionel și Negulici Elena-Marinela au procedat la întocmirea documentației tehnice și ulterior la derularea unui alt acord-cadru de prestări servicii încheiat între SNN/CNE Cernavodă și o altă firmă de pază, având ca obiect servicii de pază civilă pentru obiectivele exterioare ale CNE Cernavodă.
În acest document, conform caietului de sarcini, erau incluse și servicii de pază la Centrul de Control al Urgențelor Alternativ, al cărui sediu este situat într-un imobil unde locuiau cei trei inculpaţi.  Prin urmare, cei trei inculpaţi, ca persoane fizice, erau beneficiarii direcți ai serviciilor de pază.
 
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.
 
        Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

UPDATE 1, ora 18.08

În acest context, astăzi, conducerea SNN a decis suspendarea din funcţie a Directorului Sucursalei CNE Cernavodă şi a Directorului Economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului judiciar.
 
Faţă de celelalte persoane cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală, SNN va acţiona în conformitate cu prevederile Codului Muncii.
 
În vederea asigurării continuităţii activităţii, conducerea SNN a decis că Marian Şerban, Directorul Centralei CNE Cernavodă, să preia atribuţiile funcţiei de Director al Sucursalei CNE Cernavodă şi Titina Holobiuc să preia atribuţiile funcţiei de Director Economic în cadrul CNE Cernavodă.

Faptele constatate de ancheta DNA nu au afectat şi nu vor afecta în niciun fel securitatea nucleară, operarea centralei şi/sau asigurarea tuturor celorlalte funcţii suport aferente activităţii de baza, compania desfăşurându-şi activitatea în conformitate cu obiectivele asumate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii