Licitații Constanța Nuclearelectrica lansează o licitație de peste 106 milioane lei pentru servicii de asigurare pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Nuclearelectrica lansează o licitație de peste 106 milioane lei pentru servicii de asigurare
16 Sep, 2025 11:13
ZIUA de Constanta
212
Marime text

- Conform platformei licitatiapublica.ro, valoarea totală estimată a licitației este de 106.396.500 lei.
Societatea Națională Nuclearelectrica SA, județul Constanța, a deschis o licitație publică privind furnizarea de servicii de asigurare de tip Program de asigurare controlat de proprietar (OCIP) pentru proiectul „Retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă”.
Conform platformei licitatiapublica.ro, valoarea totală estimată a licitației este de 106.396.500 lei.
Descrierea achiziției publice:
Conform cerințelor Caietului de sarcini CR#44013, Rev. 1, achiziția are ca obiect servicii de asigurare de tip Program de Asigurare Controlat de Proprietar (OCIP) pentru Proiectul „Retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă”. OCIP va trebui să acopere:
a) Asigurarea pentru Toate Riscurile de Construcție/Montaj (CAR/EAR);
b) Asigurare de Proprietate pentru Toate Riscurile;
c) Asigurare Generală de Răspundere Civilă pentru Construcții;
d) Asigurare împotriva riscului de terorism;
e) Asigurare de Răspunderea civilă a angajatorului față de angajați.
Aceste polițe vor acoperi toate riscurile care decurg în urma derulării Proiectului: livrarea echipamentelor/componentelor reactorului, infrastructura Proiectului, livrarea echipamentelor și componentelor necesare pentru efectuarea retehnologizării Unității 1 (altele decât cele aferente reactorului), lucrările de construcții-montaj aferente procesului de retehnologizare, precum și alte riscuri, conform cerințelor Caietului de sarcini al achiziției.
Polițele aferente OCIP vor fi valabile pe parcursul derulării Proiectului, începând din data de 31 mai 2026, ora 18:31, până la trecerea în operare a Unității 1 a Centralei Nuclearelectrice de la CNE Cernavodă, iunie 2030.
Criteriul de atribuire a licitației este cel mai bun raport calitate-preț.
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul entității contractante cu privire la organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt:
1. Cosmin Ghiță - Director General;
2. Mihai Laurențiu Gioara - Director Dezvoltare Managementul Participațiilor;
3. Giancarlo Aquilanti - Director Direcție Retehnologizare;
4. Viorel Vasilache - Director Adjunct Direcția Operațională RT-U1;
5. Daniel Adam - Director Financiar;
6. Roxana Cristina Tompea - Director Dezvoltare Investiții;
7. Vlad Chiripus - Director Dir. Juridica si Guvernanta Corporativa
8. Paul Farca - Consilier Juridic Specialist - Dep Avizare Legalitate și Consultanță;
9. Răzvan-Dumitru Sandu - Director Dir. Procurare;
10. Cristina Nazarevscky - Expert principal Compartiment Achiziții RTH;
11. Elena Ionescu - Expert Compartiment Achiziții RTH;
12. Loredana Andreea Codreanu - Serviciul Buget;
13. Silviu Grebla - Șef Departamentul Planificare și Monitorizare Investiții;
14. Cristina Niculie - Ec. Specialist Departamentul Planificare și Monitorizare Investiții;
15. Ionuț Purica - Președinte CA;
16. Petre Iulian Nicolescu - Membru CA;
17. Vasilica Grajdan - Membru CA;
18. Pavel Casian Nitulescu - Membru CA;
19. Dumitru Chirlesan - Membru CA;
20. Oleg Burlacu - Membru CA;
21. Laurențiu Nicolae Cazan - Membru CA.
Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 10.11.2025, ora 15.00.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Unitatea Militară 01837 Mihail Kogălniceanu pune la bătaie peste 3,5 milioane de lei pentru lucrări de renovare! Despre ce este vorba (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii