Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:55 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Curtea de Justiție a UE dă dreptate Consiliului Concurenței din România în privinţa pensiilor

ro

20 Jul, 2015 15:59 596 Marime text
 
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenței, așa cum a constatat Consiliul Concurenței din România în 2010, în urma unei investigații derulate pe această piață, se arată într-un comunicat al autorității de concurență.

Consiliul Concurenței a amendat, în anul 2010, cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14 companii care au participat la o întelegere anticoncurențială pe piața administrării private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) din România.

Potrivit Consiliului Concurenței, înțelegerea a vizat așa numitele 'dubluri' (participanții înregistrați cu două acte de aderare la fonduri de pensii diferite), în perioada de aderare inițială la fondurile de pensii administrate privat. Toate companiile sancționate au acționat în instanță Consiliul Concurentei, solicitând anularea amenzii.

În acest context, al litigiilor aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect anularea amenzilor aplicate, instanța supremă a dispus sesizarea CJUE, în vederea obținerii unor clarificări din partea acesteia cu privire la noțiunile de restrângere 'prin obiect' și de afectare semnificativă a concurenței.

În ceea ce privește contextul economic și juridic în care se înscrie această înțelegere, CJUE a reținut că legislația națională impunea obligativitatea aderării persoanelor vizate la unul dintre fondurile de pensii private autorizate în acest scop. Această aderare devenea validă din punct de vedere legal doar la momentul înregistrării sale la CNPAS. Totodată, persoanele care s-au înscris la mai mulți administratori ai unor asemenea fonduri nu au efectuat o aderare validă și trebuiau repartizate între aceste fonduri, în mod direct proporțional cu numărul de persoane a căror aderare fusese validată pentru fiecare dintre fondurile respective.

Consiliul Concurenței mai precizează că hotărârea CJUE pronunțată în Cauza C-172/14 ING Pensii a validat susținerile autorității de concurență, stabilind ca acordurile de împărțire a clienților încheiate între fondurile de pensii private în cauza principală constituie o înțelegere care are un obiect anticoncurențial, fără ca numărul de clienți vizați de aceste acorduri să poată fi relevant în scopul aprecierii condiției referitoare la restrângerea concurenței în cadrul pieței interne.

De asemenea, CC mai arată că, anterior acestei decizii, opinia avocatul General Nils Wahl în cauza (C-172/14) ING Pensii, a confirmat, de asemenea, poziția Consiliului în sensul că acordurile încheiate între administratorii fondurilor de pensii administrate privat pentru repartizarea persoanelor care au semnat mai multe acte de aderare au denaturat concurența pe piața pensiilor private obligatorii.

Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii