Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 06 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nou contract între Confort Urban SRL și Vesta Investment SRL. Lucrări de marcaje rutiere, în valoare de peste 888.000 lei (DOCUMENTE)

ro

06 Apr, 2026 14:09 169 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Confort Urban SRL a încheiat un contract cu Vesta Investment SRL pentru lucrări de execuție a marcajelor rutiere. Achiziția a fost realizată prin negociere directă. Valoarea contractului este de 888.420 lei.

Având în vedere faptul că Confort Urban SRL  nu deține maşină specializată pentru aplicarea marcajelor cu sistem bicomponent, principalul obiectiv urmărit este acela de a sprijini activitatea compartimentului intern specializat, cu respectarea tuturor specificațiilor tehnice şi cerințelor specifice, obligatorii de realizare.

Potrivit caietului de sarcini, se solicită executarea lucrărilor de marcaje rutiere longitudinale (separare a sensurilor de circulație, separare a benzilor de acelaşi sens, delimitare a părții carosabile) cu vopsea bicomponentă în temeiul OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii 10/1995 privind calitatea în construcții, instrucțiunii tehnice pentru marcaje rutiere, indicativ AND 616-2022, SR 1848-7:2015 şi a tuturor normelor legale aplicabile în materie.
„Conform Codului Rutier, acolo unde coexistă, marcajul rutier se subordonează şi întăreşte semnificația indicatoarelor rutiere. Dacă pe timp de zi, există de regulă suficiente alte elemente care să ghideze vizual participanții la trafic, pe timpul nopții, condiții de precipitații sau umezeală, funcționalitatea marcajului rutier este primordială în asigurarea unei circulații rutiere în siguranță.”, se mai menționează în document.
Despre Vesta Investment SRL
 
Firma Vesta Investment SRL, din Otopeni, a fost înființată în anul 1994 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 2599 - Fabricarea altor articole din metal n.c.a..
 

Cifra de afaceri Vesta Investment SRLa fost de 87.662.552lei  în anul 2024, cu un profit de 15.977.351 lei.
 
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 45,52%.
 
Vesta Investment SRL a raportat 211 angajați în anul 2024.

 
Asociați sunt Spirea Andrei Radu-Ștefan, Spirea Andrei Camelia-Ileana și Spirea Andrei-Emil.
 
Administrator este Spirea Andrei Radu-Ștefan.
 
Spirea Andrei Camelia-Ileana mai este asociat unic și administrator la Cael Tehno Plus Impex SRL din București.
 
Potrivit licitatiapublica.ro, firma Vesta Investment SRL și-a însușit 2.401 de contracte prin achiziții directe, dintre care 79 la nivelul județului Constanța (5 cu SC Confort Urban SRL).


Firma a câștigat și 197 de contracte prin licitații publice, potrivit termene.ro.
 
Printre autoritățile contractante se numără Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Administratia Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6,  Administratia Strazilor Bucuresti, Municipiul Craiova,  SC Confort Urban SRL.
 
Contracte încheiate între Confort Urban SRL și Vesta Investment SRL
 
În perioada 2022-2024, SC Confort Urban SRL a inițiat mai multe proceduri de cumpărare directă având ca obiect livrarea de materiale și produse destinate marcajelor rutiere și semnalizărilor stradale, colaborând constant cu Vesta Investment SRL.
 
Cea mai recentă achiziție, publicată la data de 23.07.2024, a avut ca obiect furnizarea de materiale termoplastice cu aplicare la cald, în valoare estimată de 268.527,10 lei (CPV: 34922100- Marcaje rutiere). Aceasta reprezintă cea mai mare valoare contractată din seria achizițiilor analizate.
 
Anterior, la data de 28.06.2023, a fost finalizată o altă procedură având același obiect general- materiale termoplastice-, dar la o valoare estimată mult mai redusă, de 27.167,25 lei.
 
În anul 2022, colaborarea a vizat achiziții de produse mai specializate: simboluri de interzicere pentru treceri de pietoni, cu o valoare estimată de 4.240 lei (publicată în 06.10.2022), și autocolante cu simboluri de interzicere, cu o valoare similară (4.200 lei), publicată în 30.09.2022. Aceasta din urmă a fost însă anulată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 Citește și:
Contract de 5,5 milioane de lei pentru plăcuțele stradale din Constanța. Vesta Investment SRL, câștigătoare a licitației (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii