Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:57 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cum au prăznuit constănțenii Boboteaza Procesiune religioasă cu boi de la Brașov, aghiazmă și vreme de primăvară (galerie foto)

ro

07 Jan, 2014 00:41 2511 Marime text
Ieri, creştinii ortodocşi au prăznuit una dintre cele mai mari şi mai importante sărbători ale creştinătăţii, Boboteaza. Numită în popor Epifania sau Arătarea Domnului, Boboteaza este ziua în care Iisus Hristos a primit de la Sfântul Ioan botezul în râul Iordan. În această zi sunt sfinţite apele, iar în localităţile situate la malurile râurilor preoţii şi credincioşii merg în procesiuni.

Peste 10.000 de oameni s-au adunat, ieri, pe faleza Cazinoului, pentru a participa la ritualul de sfinţie a apelor mării şi pentru a primi Aghiazma Mare. Ceremoniile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului au început la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde a avut loc Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. După liturghie, un alai de zece care trase de cai, boi, măgăruşi și ponei, încărcate cu butoaie, au plecat spre faleza Cazinoului. Trebuie să spunem că încă de duminică seara, la Constanța au ajuns șase boi din comuna brașoveană Holbav pentru a fi folosiți la procesiunea religioasă de Bobotează. Preotul Stelian Dabija, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului II”, ne-a declarat că este al doilea an când animalele de la Brașov sunt aduse la Constanța pentru Bobotează. Colacii cu care sunt înfrumusețate coarnele boilor le vor fi date drept mâncare animalelor.

Trăsura în care se afla ÎPS Teodosie, cât pe ce să se răstoarne

Dar sărbătoarea de ieri nu fost lipsită de incidente mai puțin plăcute. Astfel, deplasarea lui ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Petru și Pavel” către faleza Cazinoului, unde urma să oficieze slujba de Bobotează, a dat emoții. Ierarhul Tomisului a mers cu o trăsură, însă, pe parcurs, într-o curbă la vale, deranjați de puhoiul de lume din jur, caii au început să se agite și au fost cu greu stăpâniți. În plus, trăsura a patinat. Cel aflat pe capra trăsurii a tras puternic de hățuri, iar în fața cailor a fost nevoie de încă doi bărbați care să țină piept.

A vrut să-i dea ierarhului o carte despre Ceaușescu

În ziua de Bobotează, chiar la finalul slujbei de sfinţire a apelor, un constănţean i-a dăruit lui Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, cartea, „Viața lui Ceaușescu. Fiul Poporului”.  Numai că Teodosie l-a ignorat, fără vreo explicaţie, pe bărbatul care i-a întins lucrarea.

Doi scafandri și un polițist au găsit crucile aruncate în apele mării

Pe faleza Cazionului, un sobor de preoți, în frunte de Arhiepiscopul Tomisului au oficiat slujbă de sfinţire a apei din butoaie, dar şi a apelor mării. Cu această ocazie, înaltul ierarh tomitan a aruncat în apele mării trei cruci din lemn, pentru a fi recuperate de tinerii curajoşi. Circa 30 de tineri s-au aruncat fără frică în apele reci, pentru a recupera cele trei cruci aruncate de Arhiepiscopul Tomisului.  Unul dintre cei trei tineri care a reușit să aducă la mal crucea se numește Alexandru Oprea, are 25 de ani, este scafandru și participă pentru al cincilea an la întrecerea din mare prilejuită de Bobotează. Ceilalți doi, scafandrul Florin Stupariu de 25 de ani și Iulian Rusu de 35 de ani, de la Poliția de Frontieră, nu s-au mai întors la mal.
Au urcat pe vaporașe și au plecat spre portul Tomis. Arhiepiscopia le-a oferit tuturor voluntarilor, care s-au aruncat în mare după cruci, câte o sacoșă în care s-au aflat o icoană și un calendar bisericesc. Tradiţia spune că cei care reuşesc să prindă crucea vor fi sănătoşi şi norocoşi tot anul. De altfel, tot tradiţia religioasă spune că astfel de slujbe sunt săvârşite de două ori pe an: în ajunul Bobotezei şi de Bobotează. Apa sfinţită în aceste două zile se numeşte Aghiasmă Mare şi este diferită de agheasma mică, utilizată în mod obişnuit de credincioşi. După acest ritual, cei prezenţi au primit sticle cu aghiazmă. Creştinii stropesc locuinţele cu această apă pentru a avea noroc şi a fi sănătoşi tot anul. Tot în ziua de Bobotează se fac şi predicţii pentru întreg anul. Gromovnicul din bătrâni, o carte populară cu caracter astrologic, spune că dacă în ziua de Bobotează va străluci soarele, vom avea parte de un an bun, dacă va ninge sau va ploua e semn de nerodire sau scumpete.

Şi persoane publice, prezente la slujba de Bobotează

Printre miile de constănţeni adunaţi pe faleza din Constanţa au fost prezenţi şi viceprimarul Constanţei, Gabriel Stan, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din Primăria Constanţa, Petrică Munteanu, şi şeful Serviciului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Constanţa, Ştefan Taran, Mihai Andrei, directorul Autorității Navale Române. După ce jandarmii constănțeni au împărțit 120.000 de sticle cu aghiazmă, carele cu șase cu butoaie pline cu apă sfințită au plecat în procesiune pe  bulevardele Tomis, Mamaia, Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand, IC Brătianu sau 1 Mai, pentru ca toți constănțenii să poată lua din aghiazma de Bobotează.

Ti-a placut articolul?

Comentarii