Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:23 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cristian Popa este propunerea Ministrului Finanțelor Publice la postul de vicepreşedinte al BEI

ro

08 Jan, 2016 12:34 1257 Marime text
 
Propunerea Ministrului Finanțelor Publice a fost aprobată de Președintele și Guvernul României, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea lui Cristian Popa în calitate de candidat al României pentru funcția de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii. Urmează acum un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investitții, în conformitate cu regulile de procedură existente. Din 2012, reprezentantul României la BEI a fost Mihai Tănăsescu.
 
Cristian Popa are o experiență de 16 ani în Banca Națională a României și a avut trei mandate consecutive în poziția de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară și cu relaţiile internaţionale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variația indicelui prețurilor de consum.
 
Cristian Popa a deținut și funcția de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială și a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE. De asemenea, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii precum și activitățile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).
 
Are o vastă experiență didactică și în cercetare. În 2007 a obținut diploma de Doctor în științe economice, specializarea Economie mondială, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, din Academia de Studii Economice, București. În septembrie 1994, a obținut o bursă la Departamentul de Economie din cadrul Universității Harvard.



Sursa foto: agentia.org

Ti-a placut articolul?

Comentarii